Fotbaliștii de la Luceafărul Oradea dispută în acest sfârșit de săptămână cel de-al doilea joc oficial din acest an. În cadrul etapei a 23-a a campionatului Ligii a II-a, elevii antrenorului Cristian Lupuț vor evolua la Timișoara, în compania echipei locale ACS Poli. Practic duelurile cu poliștii timișoreni continuă, după ce la finele săptămânii trecute, „roș-albaștrii” s-au duelat cu cealaltă echipă „alb-violetă” de pe malurile Begăi, ASU.

De această dată, bihorenii vor evolua în compania echipei de pe penultimul loc al clasamentului, care acum este pregătită de Valeriu Răchită și care s-a întărit considerabil în această iarnă, prin transferurile efectuate. Astfel, bănățenii au achiziționt în inter-sezon nu mai puțin decât 16 jucători.

Cu toate acestea, tehnicianul luceferilor, Cristian Lupuț este încrezător în forțele formației sale și speră să obțină la Timișoara chiar toate cele trei puncte puse în joc.

„Este un joc important pentru noi, pentru că întâlnim o altă contracandidată la evitarea retrogradării. Noi ne-am propus să mergem doar la victorie și să cucerim trei puncte importante din deplasare”, a declarat tehnicianul Cristian Lupuț.

O victorie în meciul de sâmbătă, programat cu începere de la ora 11, pe Stadionul Electrica din Timişoara, le poate aduce bihorenilor un slat de trei locuri. În schimb, o înfrângere îi poate coborî pe orădeni de pe locul 14, unde se regăsesc în prezent, cu cele 24 de puncte acumulate.


Etapa a 23-a a Ligii a II-a la fotbal:

Vineri

Ora 17:30 FC Argeş - Chindia Târgovişte 0-1

Sâmbătă

Ora 11:00 ACS Poli Timişoara - Luceafărul Oradea

Ora 11:00 Dacia Unirea Brăila - Academica Clinceni

Ora 11:00 SSC Farul Constanţa - Sportul Snagov

Ora 11:00 Daco-Getica Bucureşti - CS Baloteşti

Ora 11:00 CS Mioveni - Pandurii Târgu Jiu

Ora 11:00 Aerostar Bacău – Energeticianul

Ora 14:00 Ripensia Timişoara - UTA Arad

Duminică

Ora 14:00 Petrolul Ploieşti - Metaloglobus Bucureşti

Luni

Ora 17:30 Universitatea Cluj - ASU Politehnica Timişoara