Aproape 30 de metri cubi de grinzi de stejar, fără documente legale, au fost confiscaţi de polițiști în Beiuş de la un sătmărean care le transporta fără documente de însoţire, în timp ce, în Mădăras, poliţiştii au descoperit o firmă care a vândut, la negru, peste 27 de metri cubi de cherestea de rășinoase. Controalele care s-au desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute s-au soldat şi cu amenzi usturătoare...

Şoferul de TIR, un bărbat în vârstă de 55 ani din comuna Halmeu, județul Satu Mare, a fost oprit chiar în Beiuş, sâmbătă seară, într-o acţiune comună realizată de poliţiştii de ordine publică din Beiuş şi colegii lor de la Secţia 2 de Poliţie Rurală Beiuş.

"Acesta transporta cu un autotren cu semiremorcă 29,29 metri cubi de material lemnos, de esență stejar, rezultat din demolări (grinzi de stejar), fără a avea aviz de însoțire", se precizează într-un comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor. 

Materialul lemnos, în valoare de 26.858 de lei, a fost confiscat și predat la Ocolul Silvic  Beiuș - Depozit Finiș iar şoferul s-a ales cu o amendă de 5.000 lei pentru încălcarea Codului Silvic. 

Aceeaşi amendă a încasat-o şi administratorul unui depozit de cherestea din localitatea Mădăras, unde, în urma unui control efectuat de polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Compartimentul Delicte Silvice, s-a constatat că firma a expediat, în perioada 1 februarie - 30 septembrie, acest an, 27,63 metri cubi de cherestea de rășinoase, fără avize de însoțire a materialului lemnos.

"Agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de 17.685 de lei, a fost confiscat valoric", se mai arată în informarea transmisă.