Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au început, marţi, urmărirea penală faţă de administratorul unei firme din Ploieşti pentru înşelăciune, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Reprezentantul Bogman Auto SRL Ploieşti este acuzat că, deşi nu avea ca obiect de activitate comerţul cu produse petroliere, a încheiat un contract de vânzare cumpărare cu Giove Oil, una din firmele controversatului om de afaceri Carlo Giovenzana pe care o patronează împreună cu fiul său, Alessandro, prin care s-a obligat să-i livreze acestuia lunar 5000 de tone de motorină, contract pe care, ulterior, nu l-a respectat.

"Contractul a fost semnat în vara anului 2009. Pe 19 iunie, în acelaşi an, societatea bihoreană a virat în contul firmei din Ploieşti suma de 119.701,86 lei, reprezentând contravaloarea a unei prime tranşe de combustibil, de 3.800 de tone, însă firma ploieşteană nu a mai livrat motorina achitată", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Administratorul societăţii din Ploieşti nici nu a returnat suma încasată. Din acest motiv, omul de afaceri italian a solicitat în instanţă deschiderea procedurii de insolvenţă a firmei Bogman Auto şi l-a reclamat pe administrator pentru înşelăciune. "Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor", a mai spus inspectorul principal Alina Dinu.

Omul de afaceri italian Carlo Giovenzana este un personaj controversat. În urmă 12 ani, italianul a fost judecat pentru instigare la incendiere şi omor, după ce spaţiul închiriat de firma italiană SC Lupo Impex SRL patronat de duşmanul lui, italianul Giovanni Del Luca, a fost incendiat, iar un paznic a murit împuşcat.

Deşi incendiatorii l-au indicat pe Giovenzana ca autor moral, declarând că au fost plătiţi de către acesta pentru a da foc spaţiului, afaceristul a scăpat de răspundere, fiind declarat nevinovat.