Controversatul preot ortodox care slujește în Oradea, este regizor de filme și în acest an s-a dus la un festival din Moscova, unde s-ar fi întâlnit cu însuși Vladimir Putin, iar apoi a afirmat că „vinovatul pentru război nu este la Kremlin”, a anunțat public că-l susține în turul al doilea al alegerilor prezidențiale pe Călin Georgescu. Asta, în ciuda faptului că Biserica Ortodoxă Română le interzice explicit preoților să facă politică sau să susțină vreun candidat în campaniile electorale.

Vot pe bază religioasă

Ciprian Mega - căci despre el este vorba - a publicat pe YouTube o înregistrare de 30 de minute în care laudă viziunile lui Călin Georgescu, îi scuză afirmațiile legate de legionari, spune că lista de susținători i-a fost aprobată acestuia de „sistem”, dar totuși, în opinia sa, trebuie votat fiindcă... Elena Lasconi nu respinge practica avortului și este pentru parteneriatul civil între persoanele de același sex. 

Încălcând regulile Bisericii Ortodoxe Române, Ciprian Mega nu doar spune că îl va vota pe Călin Georgescu, ci-i îndeamnă și pe alții să o facă, susținând că aceasta ar fi alegerea pentru creștini, care, astfel, ar da „un vot duhovnicesc”.

El a afirmat că Elena Lasconi susține avortul și uniunile civile, iar aceste teme sunt „o rană pentru conștiința creștină”. Preotul, care slujește la o biserică din cartierul Rogerius, a spus răspicat: „Domnul Georgescu rămâne singura opțiune pentru aceste alegeri. Suntem puși în fața situației de a-l crede pe cuvânt, de a-l vota. Eu vă mărturisesc voi merge să-l votez pe 8 decembrie”.

„O direcție antihristică”

În pledoaria sa electorală, Ciprian Mega analizează și poziția altor partide, tot pentru a le spune urmăritorilor / credincioșilor pe cine să voteze și să nu voteze. El afirmă că va opta pentru partidele suveraniste, pe care le-ar fi criticat în trecut. 

Despre Ilie Bolojan a spus că-l prețuiește, dar „declarația dumnealui de ieri situează PNL-ul în imposibilitatea de a fi votat de către un creștin”, căci „doamna Lasconi, către care ne indică dl. Bolojan, este un om cu o înțelegere precară asupra lumii”. „Să fii userist sau liberal astăzi, după declarația recentă a dlui. Bolojan, înseamnă să susții o direcție antihristică”, afirmă Mega.

Preotul ortodox din Oradea merge mai departe și opinează că Elena Lasconi ar fi trebuit să spună că are o „durere” fiindcă fiica ei face parte din comunitatea LGBTQ+ și să spună că nu vrea să ducă „întreaga societate în întunericul acesta”.

Conspirații și „deep state”

Mai mult decât atât, Ciprian Mega susține că „nimeni nu s-a putut înscrie la alegerile prezidențiale din România fără acordul serviciilor”. Ciprian Mega spune din nou că lui nu i-a fost acceptată candidatura la prezidențiale fiindcă nu a cumpărat semnături de la „deep state”, înșirând apoi conspirații despre sondaje, alegeri etc. 

În context, preotul spune că Georgescu „a avut listele agreate de sistem”, de aceea nu i-a fost respinsă candidatura, dar apoi zice că a „avut șansele de a păcăli acest sistem” și, astfel, a ajuns în turul doi. Mega afirmă că nu este adevărat că în spatele campaniei lui Georgescu nu stă nimeni, iar el nu este naiv să creadă „poveștile acestea cu voluntarii neaoși, cu poporul ca partid”, dar campania pornită pe Tik Tok a fost o mișcare „genială”.

Preotul amintește că Georgescu este mason, iar el are o aversiune împotriva masoneriei, dar un președinte are nevoie de „legături internaționale”.

Ciprian Mega l-a scuzat pe Călin Georgescu în ceea ce privește viziunile sale privind legionarii, spunând că el „nu înțelege în profunzime doctrinele politice din trecut”. Tot promovându-l pe candidatul din turul doi, preotul susține că „nu crede” că este „omul rușilor”. 

Mega afirmă că Georgescu nu a fost susținut de Biserica Ortodoxă, pentru că „ierahii ortodocși, din nefericire, l-au susținut pe dl. Ciolacu”. „La Oradea, de exemplu, episcopul l-a susținut pe domnul Geoană”, a susținut preotul.

Într-o singură zi, clipul publicat de Ciprian Mega a adunat peste 40.000 de vizualizări și o serie de comentarii de tipul: „Da, votăm familia tradițională”, „Doamne ajută”. 

Sinodul interzice... 

Miercuri, Biserica Ortodoxă Română a subliniat printr-un comunicat de presă că preoții nu au voie să facă propagandă politică de niciun fel.

De alfel, o hotărâre a Sfântului Sinod arată că arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis: să facă politică partinică; să fie membru(ă) al unui partid politic sau al unei organizații care poate fi asimilată unui partid politic; să candideze la alegerile parlamentare; să participe la campanii electorale în calitate de susținător(oare); să ocupe funcții de demnitar/înalt funcționar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state.

Pe de altă parte, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunțat că a demarat mai multe cercetări disciplinare la nivelul eparhiei cu privire la preoții care au fost filmați vorbind, în privat sau în timpul slujbelor, susținându-l pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale și îndemnând credincioșii să îl voteze, potrivit Libertatea.ro. 

A vorbit cu Putin despre... pace 

Ciprian Mega este un preot controversat, cunoscut întâi datorită filmelor sale, iar apoi pentru călătoria sa la Moscova, în primăvara acestui an, în plin război, pentru promovarea filmului „21 de rubini”.

În Rusia, el s-a întâlnit cu Vladimir Putin, căruia i-a vorbit despre „nevoia noastră de pace, de echilibru”. La întoarcerea în țară, Ciprian Mega a declarat că „adevăratul vinovat pentru războiul din Ucraina nu se află la Kremlin!”

La vremea aceea, Episcopia Ortodoxă a Oradiei a transmis despre vizita lui Mega la Moscova: „Gestul său umbrește astfel statutul său de preot, acțiunile sale depășind cu mult cadrele misiunii Bisericii și atingând sfera foarte sensibilă și tensionată a geopoliticii actuale provocată de războiul de agresiune purtat împotriva Ucrainei”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!