Vântul puternic a doborât, duminică după-amiază, mai mulți copaci în Oradea și pe drumul dintre Hidișelu de Sus și Calea Mare, unde arborii căzuți au şi blocat circulația. Intervențiile au avut loc în timp ce o parte a județului Bihor s-a aflat sub cod galben de furtuni, cu averse torențiale, descărcări electrice, rafale de vânt și grindină de mici dimensiuni.

Potrivit informațiilor transmise de pompieri, echipaje ale Detașamentelor 1 și 2 Oradea au intervenit în municipiu, pe străzile Episcop Ioan Suciu și Vasile Conta, precum și pe bulevardul Ștefan cel Mare, pentru degajarea a trei copaci doborâți de vânt pe carosabil. "Arborele doborât de vânt pe strada Vasile Conta a avariat un autoturism", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, locotenent colonelul Camelia Roşca.

De asemenea, pompierii au fost chemați pe strada Constantin Brâncoveanu, unde au acționat pentru înlăturarea unui arbore care prezenta pericol pentru trecători.

Probleme au fost semnalate și în afara Oradiei. Pompierii militari din cadrul Gărzii 1 Mai au intervenit pentru degajarea a doi copaci prăbușiți pe carosabil, pe drumul dintre Hidișelu de Sus și Calea Mare. Arborii au blocat circulația în zonă, iar echipajele au acționat pentru eliberarea șoselei și reluarea traficului în condiții de siguranță.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică după-amiază, o avertizare nowcasting de cod galben de furtuni pentru zeci de localități din Bihor. Atenționarea a fost emisă la ora 17.14 și a vizat intervalul 17.25 - 18.30.

Potrivit ANM, în zonele aflate sub avertizare erau prognozate averse torențiale, cu acumulări de 15-25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu rafale de 40-50 km/h, și grindină de mici dimensiuni, de 1-3 centimetri.

În Bihor, codul galben a vizat localitățile Marghita, Săcueni, Valea lui Mihai, Popești, Tinca, Diosig, Dobrești, Batăr, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Ceica, Șimian, Sălard, Aștileu, Curtuișeni, Holod, Pomezeu, Balc, Chișlaz, Derna, Cociuba Mare, Abram, Hidișelu de Sus, Șoimi, Remetea, Sălacea, Țețchea, Tulca, Olcea, Măgești, Roșiori, Lăzăreni, Tarcea, Roșia, Abrămuț, Uileacu de Beiuș, Drăgești, Copăcel, Vârciorog, Răbăgani, Cherechiu, Husasău de Tinca, Ciuhoi, Căbești, Căpâlna, Buduslău, Tămășeu, Sâmbăta, Boianu Mare și Viișoara.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!