N-a trecut niciun an de când a fost inaugurată pădurea de mesteceni plantați în memoria unor orădeni, dar jumătate dintre copaci au fost vandalizați.

Mai precis, au fost furate plăcuțele care anunță în memoria cui au fost sădiți arborii. Fiecare plăcuță conținea numele persoanei, anii între care a trăit și un cod QR care deschide o pagină dedicată.

În zonă nu există camere de supraveghere, așa că identificarea hoților este imposibilă.

Asociația Zi de Bine, care a inițiat proiectul, a refăcut plăcuțele care lipsesc, așa că Primăria Oradea îi invită pe cei care au plantat arbori să le reașeze.

Vineri, de la ora 18, orădenii sunt așteptați în Parcul Salca, unde vor primi plăcuțele.

Cei care nu pot ajunge le pot ridica de la Primărie sau îi pot lăsa pe reprezentanții municipalității să le monteze.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!