Organizat de Administraţia Imobiliară Oradea, prin intermediul Orăşelului Copiilor, proiectul filantropic "Din inimă de copil" reuneşte peste 1.500 de elevi din ciclul primar şi gimnazial de la 17 unităţi şcolare din Oradea, Sântandrei şi Sânmartin.

Proiectul a demarat în cursul lunii aprilie, cu distribuirea materialelor necesare către şcoli. "Deja s-au împărţit 2.000 - 3.000 de figurine de ipsos, sute de vaze din ceramică, flori uscate, mărgele, hârtie colorată şi carton, iar copiii lucrează la realizarea obiectelor decorative. Piesele vor fi comercizate în cadrul unor expoziţii cu vânzare, după care din sumele încasate vom încerca să ajutăm cât mai mulţi elevi cu nevoi speciale, indiferent că este vorba de achiziţionare de aparatură pentru auz sau văz, pentru diferite proteze sau pentru ajutorarea unor cazuri sociale", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, Mihaela Alexandru (foto), consilier în cadrul Orăşelului Copiilor.

mihaela alexandru.jpgCazurile care urmează să beneficieze de ajutorul micilor artişti vor fi stabilite de către o comisie formată din reprezentanţi ai Administraţiei Imobiliare Oradea şi ai celor 17 unităţi şcolare, iar beneficiarii donaţiilor vor fi anunţaţi în cadrul festivităţilor organizate de Ziua Copilului, pe 1 iunie. "Intenţia noastră este să ajutăm cam patru sau cinci cazuri. Ca să nu existe suspiciuni cu privire la folosirea banilor în alte scopuri, vom încerca să nu facem plăţi în bani, ci să cumpărăm direct aparatura de care micuţii au nevoie", a mai spus Mihaela Alexandru.

Participanţii vor fi recompensaţi în cea de-a doua parte a proiectului, desfăşurat în cadrul festivalului "Toamna orădeană". Tinerii artişti vor fi invitaţi la o serată care va fi organizată la "Orăşelul Copiilor".