O procedură medicală obişnuită în spitalele din Occident, dar practicată în România doar sporadic şi numai în marile centre universitare, va fi, de săptămâna viitoare, la îndemâna doctorilor de la Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea, graţie unei donaţii a membrilor Clubului Lions.
Doi dintre reprezentanţii acestuia, Florian Dacin şi Horia Jarca, au semnat vineri împreună cu managerul Spitalului, dr. Ovidiu Laurean Pop, cu şeful secţiei de Pediatrie Oncologică, dr. Ritli Ladislau, şi cu dr. Mihai Florea, un protocol de predare a zece aşa-numite "camere implantabile" achiziţionate cu 10.000 lei de la compania B Bran Medical, destinate pacienţilor oncologici cu vârste de până în 18 ani.
Practic, dispozitivele sunt alcătuite dintr-un mic recipient din titan de 8 x 10 milimetri şi un tub de silicon cu diametrul de 0,6 mm. Acesta înlocuiesc branulele şi cateterele prin care se administrează chimioterapie, antibiotice intravenos, medicamente imunosupresoare şi cu ajutorul lor se pot face şi prelevări de sânge.
"Pe lângă efectele bolilor oncologice, copiii sunt nevoiţi să suporte şi traumele provocate de faptul că trebuie înţepaţi în vene foarte frecvent, astfel că în timp acestea sunt distruse, iar psihicul copiilor este şi el marcat. Datorită acestor camere care se implantează în vene, unde rămâne partea din titan, cea din silicon fiind sub piele, copiii nu mai trebuie înţepaţi decât în piele, superficial", a explicat într-o conferinţă de presă dr. Ritli Ladislau.
Dispozitivul poate rămâne implantat ani întregi sub pielea pacientului, iar acesta este complet autonom. Atfel, cel care îl are poate face sport, chiar şi să înoate, ori să poarte orice fel de îmbrăcăminte, fără a suporta deranjul pe care îl resimte dacă ar avea o branulă, a completat şi anestezistul Mihai Florea, medic deja instruit în implantarea camerelor speciale.
În Bihor sunt înregistraţi în prezent 80 de copii cu afecţiuni oncologice, ale căror cure cu chimioterapie durează între 3 luni şi un an, potrivit medicilor 90% dintre ei fiind "eligibili" pentru implantarea unui asemenea dispozitiv.
Pe viitor, a precizat managerul Spitalului Municipal, unitatea va încerca să asigure astfel de implanturi pentru mai mulţi pacienţi de vârsta copilăriei, pentru a le micşora traumele produse prin injecţii repetate în vene.