Cei 90.917 elevi din judeţul Bihor au reluat cursurile, luni, după minivacanţa de patru zile, însă nu toţi vor fi verificaţi, aşa cum impune un ordin al ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru depistarea infecţiilor respiratorii şi a eventualelor simptome de gripă, aşa încât riscul răspândirii bolii să fie redus la minimumul posibil.

"În Bihor sunt echipe de la Departamentul de Control al Inspecţiei Sanitare, care intră în controale prin sondaj în unele unităţi. În oraşe, unde există medici şcolari, la Oradea, Marghita, Beiuş, Salonta, Aleşd, aceştia vor face controale în unităţile pe care le au în grijă. Acolo unde nu există medici şcolari, noi am făcut o adresă la toate primăriile din judeţ, să recomande tuturor educatorilor şi medicilor de familie care au pe liste copii să facă acest triaj", a declarat BIHOREANULUI şefa Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Daniela Rahotă.

Aceasta a afirmat că după prima zi de cursuri şi controale prin sondaj, "de la Inspectoratul Şcolar nu ne-a fost raportat niciun caz de infecţii respiratorii în unităţile şcolare".

Pe de altă parte, dr. Rahotă spune că în ultimele trei zile în structurile de primire a urgenţelor de la cele două mari spitale din Oradea, Municipal şi Judeţean, au fost înregistrate 318 prezentări cu infecţii respiratorii acute.

"Având în vedere situaţia, la Spitalul Municipal din Oradea a fost limitat programul de vizită la doar o oră pe zi, în intervalul orar 16.00 – 17.00, şi – de asemenea – la un singur vizitator pe pacient. În secţiile mai delicate vizitele au fost interzise cu totul  - ATI, Pediatrie, Chirurgie pediatrică şi Chirurgie generală, Oncologie, Hematologie, Pneumologie şi Boli infecţioase", a precizat şefa DSP Bihor.

În prezent, în Bihor sunt confirmate patru cazuri de gripă (un pacient a decedat săptămâna trecută), din care trei la adulţi şi unul la un copil în vârstă de 3 ani şi jumătate, iar alte patru cazuri sunt suspiciuni, pentru care încă nu sunt gata rezultatele analizelor.