Salvamontiştii bihoreni au intervenit duminică pentru salvarea unui copil de 12 ani care a suferit o fractură de tibie după ce s-a răsturnat cu sania pe o pantă din Vârtop. Victima a fost transportată la baza Salvamont Bihor, unde a fost predată unui echipaj SMURD.

Accident la săniuş

"Copilul s-a răsturnat cu sania şi a suferit o fractură urâtă. Era pe un derdeluş de care nu se ocupă nimeni, pe care se formează dune care te aruncă în aer cu sania, şi e foarte periculos, mai ales că stratul de zăpadă e foarte subţire şi nu amortizează deloc", a declarat luni pentru BIHOREANUL şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo, Pinter Istvan.

Salvatorii montani spun că, deşi la munte a nins săptămâna trecută, zăpada nu este încă bună pentru săniuş sau schi.

"Până acum s-au depus 3-5 centimetri de zăpadă, pe zonele umbroase sau înierbate a mai rămas ceva, dar sunt doar pete, nu e un strat continuu. Pe anumite porţiuni poate aluneca sania, pentru că e îngheţat, dar e periculos", a mai spus Pinter.

"Ziua este foarte scurtă!"

Potrivit acestuia, turiştii bihoreni au profitat de weekendul prelungit de 1 Decembrie şi au luat cu asalt zonele montane. 

"Duminică, în Vârtop era plin de turişti. Toate pensiunile erau pline. Inclusiv în Glăvoi, unde nu sunt spaţii de cazare, erau peste 30 de maşini", a mai arătat șeful Salvamont.

Turiştii au fost mânaţi să urce la munte de dorul de zăpadă şi de faptul că drumurile sunt practicabile, dar salvatorii montani îi îndeamnă pe cei ieşiţi în natură să îşi ia măsuri de precauţie.

"Recomandăm turiştilor care abordează traseele turistice, în special cele tehnice, să se echipeze corespunzător şi să ţină cont de dificultatea acestora. Să pornească pe aceste trasee devreme, ţinând cont că ziua este foarte scurtă şi pe la ora 17 se întunecă", au transmis salvamontiştii pe propria pagină de Facebook.

Salvamontiştii bihoreni asigură permanenţa în această perioadă în zonele Vârtop, Padiş-Glăvoi, Stâna de Vale şi Defileul Crişului Repede.

Turiştii sunt sfătuiţi ca înainte să iasă pe trasee să contacteze salvatorii montani pentru a obţine informaţii cu privire la modul în care le pot parcurge în condiţii de siguranţă.