Un copil de 12 ani a fost rănit, sâmbătă, într-un accident de ciclism montan produs în apropierea Vârfului Bihorul Mare, cunoscut și drept Curcubăta Mare.

Băiatul a suferit mai multe traumatisme și posibile fracturi, iar salvamontiștii bihoreni l-au transportat până într-o zonă în care a putut ateriza un elicopter SMURD.

În ajutorul copilului a intervenit patrula Salvamont-Salvaspeo Bihor care asigură permanența în zona satului de vacanță Vârtop.

„Intervenție în regim de urgență a SJ Salvamont-Salvaspeo Bihor, din cadrul Consiliului Județean Bihor. Patrula Salvamont Bihor care asigură permanența în zona satului de vacanță Vârtop intervine în ajutorul unui tânăr de 12 ani, victimă a unui accident de ciclism montan, produs în proximitatea Vârfului Bihorul Mare (Curcubăta)”, au transmis inițial reprezentanții serviciului.

Salvatorii au cerut intervenția unui elicopter, după ce au ajuns la victimă și au evaluat situația. „Date fiind natura dificilă a terenului și gravitatea leziunilor constatate de salvatori, de comun acord cu Dispeceratul Medical Bihor, s-a solicitat sprijin IGAv pentru trimiterea unui elicopter SMURD”, se arată în informare.

Ulterior, Salvamont-Salvaspeo Bihor a anunțat încheierea intervenției și a prezentat leziunile suferite de copil: „Traumatism umăr drept, plagă cot drept, suspect fractură antebraț drept și femur drept. Escoriații pe toată partea dreaptă”.

foto: Facebook / Salvamont Salvaspeo Bihor 

Copilul a fost evacuat de salvamontiști până în zona în care a putut coborî elicopterul SMURD. „Victima accidentului de bicicletă a fost transportată de la locul accidentului până în șaua dintre Vârfurile Bihorul și Biharia, unde a aterizat elicopterul”, au precizat salvatorii.

„Mulțumim pentru sprijinul acordat de către echipajul aeromedical de la Caransebeș, cât și echipajului de la Poliția Câmpeni”, au mai transmis reprezentanții Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!