Am avut privilegiul ca în vremea studenţiei mele la catedrele celor trei mari universităţi clujene, Babeş-Bolyai, Iuliu Haţieganu şi Politehnică, să se afle profesori uriaşi. Mulţi fuseseră discipolii unor deschizători de şcoală din epoca de glorie a României regale, scăpaţi ca prin minune de închisori ori de-a dreptul foşti deţinuţi politici.

Alţii avuseseră burse prin Franţa înainte să se inventeze programele Erasmus, în anii ’70, când regimul se deschisese pentru o vreme spre Occident. Unii au fost lăsaţi ei înşişi să predea la universităţi europene pentru ca statul să capete deopotrivă reputaţie şi valută. Nu e de mirare că, atraşi de farmecul şi ştiinţa corifeilor, studenţii participau la cursuri, seminarii, ba chiar stagii practice, şi la alte facultăţi, de la Istorie la Drept, de la Arte la Mecanică, de la Litere la Medicină.

Ancheta BIHOREANULUI din această săptămână, ce vizează câţiva baroni ai Universităţii din Oradea (mai zic o dată: şcoala fără nume!), explică diferenţa între Sorbonica noastră şi universităţile cu tradiţie, oricât ar fi fost afectate şi acestea în ultimii ani de degradarea generală a învăţământului românesc. Aflăm că profesorii depistaţi în flagrant de chiul sunt, practic, nişte hoţi, de vreme ce absenţele lor, şi nu de ieri-de azi, sunt nemotivate (cel mult anunţate) şi cu toate astea - se îndoieşte cineva? - respectivii îşi încasează integral lefurile.

Cam ştim cum s-au cocoţat mai toţi în ierarhia universitară, mulţumită fie familiilor, fie poziţiilor politice, în niciun caz nu prin cine ştie ce operă ori descoperire ştiinţifică. Ştim şi cum s-au eternizat pe poziţii, fiindcă la Sorbonica e pe dos faţă de Junimea lui Maiorescu, unde intra cine voia şi rămânea cine putea. Pe malul Peţei se caţără în funcţii numai cine poate, cine are "Pile-Cunoştinţe-Relaţii", dar la muncă merge doar cine catadicseşte, în cel mai fericit caz punând să le ţină locul nişte "negrişori" care le ţin, de fapt, "de şase".

Ne putem întreba, în aceste condiţii, cum ar putea fi încadraţi marii profesori orădeni în termeni juridici? La neglijenţă sau la abuz în serviciu? Poate chiar la fals în acte, de vreme ce, bănuiesc, au grijă să semneze retroactiv condicile de prezenţă?

Putem să nu constatăm că aceşti profesori, lipsind de la cursuri, îşi fură studenţii, la fel cum şi aceştia au învăţat să-şi fure "mentorii", copiind la examene ori plagiindu-şi lucrările de licenţă sau de doctorat? E sănătos să nu ne întrebăm asupra producţiei de absolvenţi pe care aceşti profesori o girează, să nu ne îngrijorăm că aceştia vor fi tot nişte impostori care, cu patalamaua la mână, vor reproduce ceea ce au deprins de la "magiştri"?

La câte beneficii are instituţia de pe urma profesorilor absenteişti, un Rector şi un Senat universitar care se iau în serios ar trebui să renunţe la "serviciile" lor măcar pentru a face economii, dacă nu din nevoia de integritate. Şi, dacă altfel nu se poate, poate n-ar strica nici chiar să pună la intrarea în sălile de curs nişte cititoare de cartele pentru pontaj, ca la orice altă fabrică. Ce dacă-i de diplome, nu?...

Citiți și articolul Chiulangii de Sorbonica: BIHOREANUL a "descins" la orele unor profesori faimoşi ai Universităţii din Oradea şi i-a prins pe toţi chiulind