Senatorul Cornel Popa, preşedintele PNL, a primit recent răspunsuri la o interpelare adresată premierului Emil Boc în 27 septembrie anul trecut, pe tema investiţiilor la tronsonul bihorean al Autostrăzii Transilvania, la centurile ocolitoare Aleşd-Ştei, Marghita, Salonta şi Valea lui Mihai, precum şi la electrificarea tronsonului de cale ferată Episcopia Bihor - Cluj Napoca.

Subliniind amănuntul că actuala guvernare încalcă legea pentru că şeful Guvernului şi miniştrii dau răspunsuri interpelărilor parlamentare nu în termen de 30 de zile, ci cu întârziere de câteva luni, precum şi faptul că, deşi interpelarea era adresată premierului Boc, în locul acestuia au răspuns doi miniştri, liderul PNL Bihor a scos în evidenţă şi incompetenţa şi nepăsarea şefilor din ministere faţă de proiectele de infrastructură din Bihor.

Concret, la întrebarea care a fost suma alocată de Guvern în 2010 pentru lucrările la Autostrada Transilvania pe tronsonul din Bihor şi care va fi suma prevăzută pentru aceleaşi lucrări şi acelaşi tronson în bugetul pe anul 2011, ministrul Traian Igaş a răspuns că, "din informaţiile puse la dispoziţie de Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, rezultă că secţiunea 3C Suplacu de Barcău - Borş a Autostrăzii Transilvania are o lungime de 64 km, iar finanţarea se realizează de la bugetul de stat". Pentru 2010, conform ministrului Igaş, Guvernul a alocat 161.250 mii lei (adică 16,12 milioane lei), iar alocaţia preconizată pe 2011 este de aproximativ 160 milioane lei.

La aceleaşi întrebări, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a răspuns în 22 octombrie anul trecut că alocaţia pe 2010 a fost de 66,75 milioane lei, iar în 2011 alocaţia este "estimată" la 141 milioane lei, în timp ce la 17 ianuarie aceeaşi Anca Boagiu a spus, tot în scris, că alocaţia pe 2011 este de 148 milioane lei.

Fără a mai comenta bizareria că miniştrii Guvernului Boc nu cunosc cifrele pe care ei le folosesc, şi nici detaliul că ministrul Administraţiei l-a citat pe prefectul de Bihor pentru a răspunde în locul premierului Boc despre un obiectiv de investiţii al Guvernului, preşedintele PNL Bihor a scos în evidenţă faptul că nici parlamentarii PDL din judeţ nu mişcă un deget pentru proiectele de infrastructură din judeţ. "Aceste proiecte nu sunt ale Partidului Naţional Liberal, ci ale judeţului Bihor, şi de aceea colegii din arcul guvernamental ar trebui să le trateze cu respect şi seriozitate", a spus Cornel Popa.

El a mai dezvăluit o mostră de incompetenţă şi de indiferenţă faţă de aceste proiecte, afirmând că săptămâna trecută a fost la Ministerul Transporturilor pentru a se interesa de faza proiectelor tehnice pentru centurile ocolitoare, aflând de la funcţionarii însărcinaţi că deocamdată nu există nici acordul de mediu pentru aceste proiecte. Asta deşi, la nivelul judeţului Bihor, conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului i-a comunicat senatorului că a eliberat acordul de mediu în luna ianuarie...