"Mare surpriză la Guvern! A venit primăvara şi în acest an, iar drumurile naţionale sunt impracticabile. Nu e de mirare, însă, căci, preocupată să facă găuri în bugetul de stat, echipa de la PDL nici nu observă că dă în gropi", a spus preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa, într-o conferinţă de presă desfăşurată marţi, în care a criticat nepăsarea Guvernului faţă de starea drumurilor naţionale din judeţ.

Senatorul liberal a afirmat că a interpelat Ministerul Transporturilor în legătură cu starea proastă a drumurilor naţionale din Bihor, fără a primi încă răspunsuri cu privire la data când va avea loc licitaţia pentru reabilitarea tronsonului de drum naţional DN 76 dintre Oradea şi Beiuş, la sumele alocate şi la termenul de începere a lucrărilor, dar şi cu privire la reabilitarea drumului naţional DN 19 Oradea - Zalău pe tronsonul până la Chiribiş, puternic afectat de utilajele grele alocate pentru construirea Autostrăzii Transilvania, precum şi la termenul de finalizare a lucrărilor de reabilitare a DN 79 între Oradea şi Arad.

În acest context, senatorul Cornel Popa a anunţat că luni va face în Parlament o declaraţie politică, intitulată "Groparii României". În textul pus la dispoziţia jurnaliştilor, parlamentarul afirmă că este tot mai convins că gropile din drumurile naţionale îl bucură pe premier, deoarece ele îi oferă ocazia să fie filmat şi fotografiat pe şantiere, la comenzile unor utilaje. "Am tot mai mult convingerea că gropile din drumurile României sunt o bucurie pentru premierul Emil Boc. Cu cât mai numeroase, cu atât mai multe sunt pentru acesta ocaziile de a se juca de-a excavatoristul şi buldozeristul. Căci, pe zi ce trece, micul nostru premier are tot mai multe apucături de Ceuşescu. Cum la Guvern nu prea ştie ce să facă, se plimbă pe şantiere şi dă muncitorilor indicaţii cum să îşi facă meseria. Era de aşteptat, totuşi... Doar nu degeaba s-a străduit să fie un UTC-ist de frunte", se arată în declaraţia liderului PNL Bihor.

Senatorul Cornel Popa a mai arătat că "şi doamna Elena Udrea are de câştigat de pe urma craterelor din asfalt", căci "cu siguranţă, străinii se vor înghesui să îşi testeze maşinile de teren în această ţară care flirtează cu dezastrul".

Parlamentarul liberal consideră că "a fi şofer în zilele noastre în România a devenit o adevărată aventură", însă gravitatea situaţiei este ignorată de guvernanţi. "Le pasă celor din Guvernul PDL? Nici gând! Cu un zâmbet prefabricat pe buze, aghiotanţii domnului Boc insistă papagaliceşte pe la televizor să vedem partea plină a paharului. Ce nu observă ei este însă că paharul l-au făcut cioburi de mult", a spus senatorul Cornel Popa.