Cornel Popa a fost un deputat care şi-a făcut treaba. Umbla pe la ministere, mai ciupea ceva bani pentru primăriile de la ţară, mai rezolva fonduri pentru biserici, se mai agita pentru Autostradă... Mă rog, cam ce poate face un ales al neamului în zilele noastre.
Din păcate pentru el, şi mai ales pentru noi, de cum a intrat în administraţie, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, a demonstrat că e pe lângă fenomen şi nu mai are nici energia, nici dorinţa să înveţe noua meserie. Şi uite aşa am intrat într-o perioadă de stagnare, ca pe vremea lui Brejnev. Degeaba se supără domnia sa că scriem că instituţia pe care o conduce a devenit staţiune balneară: vina îi aparţine.
Acum trei săptămâni, intrat în panică din cauza noilor alianţe, a ieşit la bătaie alături de primarul Ilie Bolojan. A fost un gest isteţ, aliindu-se nu doar cu colegul său de partid, dar şi cu unul dintre cei mai puternici oameni din judeţ. La numai două saptămâni, însă, o dă la întors şi bate palma cu Alexandru Kiss, sfidând propriul partid şi totodată bunul-simţ. Mă întreb când a fost treaz domnul Popa? Când a pornit la drum cu Bolojan sau când l-a lăsat baltă pentru fostul depanator?
Cred că înţelept ar fi ca domnul preşedinte să cruţe şi propriile suferinţe, şi pe cele ale bihorenilor, şi să iasă discret de pe scena politică. E prea uzat să mai aducă ceva bun liberalilor şi electoratului pe care-l reprezintă. Prin jocurile politice, de care e complet străin, se va trezi în curând fără sprijin în propriul partid şi va deveni o jalnică anexă a UDMR-ului. Păcat!
Citiţi pe aceeaşi temă şi articolul "Marile manevre: Cum îi duce de nas liderul UDMR Bihor pe ceilalţi şefi de partide"