În ultimele 24 de ore, în Bihor au fost diagnosticate cu SARS-CoV-2 încă 53 persoane, potrivit raportării de miercuri a Grupului de Comunicare Strategică, fapt care a ridicat bilanţul îmbolnăvirilor la peste 3.349 de la începutul pandemiei şi până în prezent.

În acest interval de timp, de asemenea, au fost înregistrate încă trei decese în rândul pacienţilor cu Covid din Spitalul Municipal Oradea, bilanţul deceselor ajungând astfel la 129.

Persoanele recent diagnosticate sunt din Oradea, Borod, Tarcea, Sânmartin, Marghita, Aleşd, Nojorid, Ineu, Aştileu, Cefa, Chişlaz, Valea lui Mihai, Auşeu, Sântandrei şi Tileagd. De asemenea, două sunt din alte judeţe, iar una este cetăţean străin.

Noile îmbolnăviri au fost diagnosticate după ce în judeţ s-au efectuat în cursul zilei precedente 544 teste PCR (din care 266 la Spitalul Judeţean, 183 la Spitalul Municipal din Oradea şi 95 la cel din Marghita), din acest total 19 fiind repetări ale analizelor pentru persoane confirmate anterior cu Covid.

Pe de altă parte, în Bihor au fost declarate vindecate în ultimele 24 de ore încă 45 persoane, numărul vindecărilor ajungând în judeţ la un total de 2.529.

Miercuri dimineaţă, în Spitalul Municipal din Oradea erau internaţi 277 pacienţi, iar în judeţ erau întregistrate 689 cazuri active.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri un număr record de 1.767 noi îmbolnăviri şi 47 decese, astfel încât bilanţul cazurilor Covid înregistrate în România de la începutul pandemiei a ajuns la 116.415, iar al deceselor la 4.550.