Numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 şi identificate în Bihor în ultimele 24 de ore este de numai 12, potrivit raportării făcute luni de către Grupul de Comunicare Strategică, astfel încât bilanţul îmbolnăvirilor în judeţ a ajuns la un total de 3.255 cazuri, cumulat de la începutul pandemiei.

Cele 12 persoane sunt din Oradea, Uileacu de Beiuş, Beiuş, Marghita, Şoimi, Ceica, Vadu Crişului, Căbeşti, Aleşd, Aştileu şi Măgeşti.

Diagnosticarea acestora a fost făcută după ce în ziua precedentă, duminică, s-au efectuat mai puţine teste decât în zilele lucrătoare, şi anume 335 (129 la Spitalul Municipal din Oradea, 163 la Judeţean şi 43 la Marghita), din care 19 au fost repetări ale analizelor pentru persoane confirmate anterior cu Covid.

Pe de altă parte - chiar dacă, probabil din cauza unei întârzieri în raportare, GCS nu a inclus luni Bihorul între judeţele cu decese - surse locale afirmă că în ultimele 24 de ore au încetat din viaţă trei pacienţi cu Covid aflaţi în Spitalul Municipal din Oradea, o femeie de 65 ani din Borod, un orădean de 70 ani şi o altă orădeancă, de 26 ani.

Aceasta din urmă este lăuza care născuse pe 3 septembrie în condiţii dificile şi pentru a cărei viaţă au luptat atunci două echipe medicale, de antestezişti ai Spitalului Municipal şi de obstetricieni ai Spitalului Judeţean, conduse de dr. Sebastian Dobjanschi şi respectiv de dr. Petru Chitulea.

Tânăra, însărcinată în 29 săptămâni, avea două tumori ovariene gigantice, dar şi Covid, care i-a agravat alte afecţiuni, între cauzele decesului numărându-se pneumonia virală, hidropneumotorax, insuficienţa respiratorie, insuficienţa hepatică, insuficienţa circulatorie, trombofilia şi tumorile ovariene. Potrivit surselor medicale, copilul născut atunci cu o greutate de doar 1,5 kg este în stare stabilă şi nu este infectat cu Covid, cum fusese mama.

Pe de altă parte, în ultimele 24 de ore au fost declarate vindecate încă 16 persoane din Bihor, numărul vindecărilor ajungând în judeţ la un total de 2.405.

Luni dimineaţă, în Spitalul Municipal din Oradea erau internate 292 persoane, iar numărul cazurilor active din judeţ era de 733.

La nivel naţional, GCS a anunţat luni 808 noi îmbolnăviri şi încă 23 decese, ceea ce a urcat bilanţul Covid la 113.589 cazuri (cumulat de la începutul pandemiei) şi respectiv 4.458 decese. În unităţile sanitare de profil din ţară erau internate luni 7.240 persoane, din care 464 în secţii de Terapie Intensivă. În izolare la domiciliu erau 11.228 persoane şi alte 6.829 persoane în izolare instituţională, 33.810 persoane în carantină la domiciliu şi 7 în carantină instituţională.