Încă zece persoane au fost diagnosticate cu Covid-19 în Bihor, în ultimele 24 de ore, în vreme ce alţi patru pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, după cum arată sursele BIHOREANULUI.
Niciun deces al vreunui pacient infectat nu a fost declarat în intervalul de timp menționat, numărul deceselor din judeţ rămânând la 19 (un caz fiind raportat însă greşit în Bihor).
Astfel, sâmbătă dimineaţă, la ora 8.30, numărul total al pacienţilor infectaţi s-a ridicat la 547, din care cazuri active 87, cu şase mai multe faţă de vineri dimineaţă. Asta, pentru că, raportat la ziua anterioară, alte patru persoane au fost vindecate, cumulat, numărul bihorenilor care au scăpat de acest virus fiind de 441.
"S-au vindecat 82,12% din persoanele diagnosticate COVID-19 în judeţul Bihor", după cum arată şi un comunicat semnat de prefectul Dumitru Ţiplea.
Sâmbătă dimineaţă, în Spitalul Municipal din Oradea erau internaţi 124 de bolnavi de coronavirus, cu 9 mai mulţi faţă de vineri, în vreme ce numărul persoanelor aflate în carantină a scăzut cu 15: sâmbătă erau 146, faţă de 161 ieri.