Strada Republicii trebuia să fure privirile. La 15 ani de la lucrările de modernizare şi pietruire, azi fură doar pământul de sub picioarele trecătorilor. Dalele din granit au denivelări în care tocurile pantofilor de damă se rup ca grisinele şi iarna alunecă precum pe patinoar. 

"Pietonalul va intra în reabilitare cu fonduri europene. Cel mai probabil lucrările vor începe anul viitor", promite primarul Florin Birta.

"Pavajul este montat strâmb!"

La un deceniu şi jumătate de la modernizarea pietonalului, în februarie excavatoarele au intrat în pavajul din granit. Pentru a creşte viteza de execuţie în plin sezon de încălzire, Termoficare Oradea a contractat două firme care să înlocuiască reţelele din subteran. Lucrările au fost împărţite în două loturi, din care primul, între Piaţa Ferdinand şi strada Roman Ciorogariu, a fost preluat de Igna Construct, iar cel de-al doilea, până în strada Dunării, de Crito Prod. 

Înlocuirea conductelor, desfăşurată cu restricţionarea traficului pietonal, s-a lăsat cu reducerea vadului comercial, spre nemulţumirea comercianţilor, şi cu dezbateri aprinse în spaţiul virtual despre calitatea lucrărilor. "Pavajul de pe Corso este montat strâmb şi în bătaie de joc. Bucăţile de piatră cubică sunt intercalate, negre cu gri sau pur şi simplu lipsesc", a reclamat un orădean. Capacele de canal nu sunt montate la nivel cu pavajul, iar în unele zone acesta este montat în valuri, astfel încât bălteşte apa. Şi exemplele ar putea continua...

Defecţiuni "istorice"

Sesizat de BIHOREANUL, viceprimarul Marcel Dragoş a cerut luna trecută conducerii Termoficare să pună presiune pe lucrători ca să aducă pavajul la starea iniţială. "Acolo unde defecţiunile pot fi imputate constructorilor, aceştia le vor remedia", a promis vicele.

Lucrurile s-au dovedit, însă, mai complicate. Reprezentanţii Crito Prod, care a operat pe tronsonul incriminat, s-au disculpat: "Noi am lucrat doar la reţeaua de termoficare, pe mijlocul străzii. Zonele care apar în reclamaţii, cu piatra cubică intercalată sau cu capacul de canal lăsat, nu au fost afectate de şantier. Problemele sunt mai vechi", spune patronul firmei, Alexandru Criste. 

De altfel, constructorii au demonstrat cu fotografii şi filmări făcute înaintea deschiderii şantierului că defecţiunile erau vechi, dar au sărit în ochi abia după deschiderea şantierului.

"Adevărul este că pietonalul străzii Republicii necesită o reabilitare din temelii", admite viceprimarul.

"Nu mai poate rămâne aşa"

Primarul Florin Birta (foto) recunoaşte că pavajul arată jenant, în comparaţie cu faţadele reabilitate ale palatelor din zonă. Bucăţi de pavaj sunt desprinse sau distruse, guri de canal sunt dislocate, canalizarea pluvială acoperită cu grătar metalic se revarsă la o ploaie mai serioasă, iar iluminatul din pavaj, amintind de balizajul unui aeroport, a fost scos din uz de aproape 10 ani. Mobilierul stradal, cu băncuţe incomode şi jardiniere cubice scorojite de vreme, este şi el de mult depăşit. 

"Principala arteră pietonală nu mai poate rămâne aşa. Intenţia noastră este ca anul viitor să demarăm lucrări de înlocuire pavajului după modelul celui din Piaţa Ferdinand", spune Birta. Primarul ia în calcul reabilitarea pietonalului până la intersecţia cu strada Dunării şi vrea ca lucrările să fie finanţate din fonduri europene.

Un studiu cu soluţii 

În pregătirea investiţiei, municipalitatea a comandat un studiu care să ofere soluţii cu privire la modul în care va trebui să arate pavajul din strada Republicii, materialele ce vor trebui folosite şi investiţia pe care o presupune.

Documentul ar putea intra în dezbaterea Consiliului Local luna viitoare. "Contractantul va trebui să ne prezinte mai multe variante cu privire la pavaj şi mobilierul urban. La fel, ne va spune dacă se păstrează actualul iluminat de la nivelul solului şi, dacă da, cum va trebui să arate", spune şeful Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei, Sebastian Marchiş (foto).

Soluţiile vor trebui să prevadă şi valoarea estimată a investiţiei. "În principiu, dat fiind că problemele din subteran au fost rezolvate, se pune doar problema înlocuirii pavajului şi eventual a sistemului de iluminat", spune un specialist în construcţii.

Pregătiri de licitaţie

Având în vedere că pavarea cu porfir şi granit, după cum îşi doreşte Primăria, costă între 60 şi 80 euro metrul pătrat, la cei 10.900 metri pătraţi, cât măsoară strada Republicii între Piaţa Ferdinand şi strada Dunării, investiţia ar fi undeva între 654.000 euro şi 872.000 euro. 

În funcţie de suprafaţa reabilitată, costurile cu iluminatul public şi mobilierul stradal dorit de Primărie, cu bănci "inteligente" cu Wi-Fi şi posibilitatea de încărcare a telefonului mobil, suma ar putea fi mult mai mare.

Sarcina atragerii fondurilor necesare a revenit Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională. "Proiectul ar putea fi finanţat prin axa de mobilitate urbană referitoare la încurajarea traficului pietonal. Linia de finanţare ar putea fi deschisă în vară, dar până atunci lucrarea ar putea fi scoasă la licitaţie", afirmă directorul DMPFI, Marius Moş (foto).

"Vor alunga clienţii!"

Perspectiva redeschiderii unui şantier îi îngrijorează pe comercianţi, mai ales că unii au prins şi lucrările precedente. "În 2006, când s-a pietruit strada Republicii, în loc de 6 luni ne-au ţinut în şantier aproape 2 ani. Din cauza lucrărilor, oamenii s-au învăţat să meargă la mall, iar vânzările ne-au scăzut la jumătate şi nu şi-au mai revenit", spune Anamaria, angajată la magazinul de încălţăminte Durabil.

Bogdan Maier, proprietarul magazinului Ima Kids, e sceptic: "Toţi suntem de acord că zona pietonală trebuie să arate mai bine, dar pentru noi preţul este mare. După doi ani de pandemie, urmaţi de război şi criză economică, doar noi săpături care să alunge clienţii ne mai lipseau!".

Agenţii economici sunt cu atât mai nemulţumiţi cu cât sunt siguri că municipalitatea nu le va oferi nicio compensaţie. "Ar putea să ne scutească măcar de impozitul pe clădire", spune proprietara unui magazin.

O pietonală cu probleme...

Comercianţii sunt de părere că, dacă tot vor începe, lucrările ar trebui să se desfăşoare pe tronsoane, cu mai multe echipe în paralel şi, mai ales, în afara perioadei estivale. "Vânzările pe Corso sunt ţinute de turişti. Şi aşa, după câteva săptămâni de la declanşarea războiului din Ucraina, numărul lor a început să scadă", spune patronul magazinului King Art, Papp Zsolt. 

Cumpărătorii orădeni sunt şi ei mai puţini. "Oamenii sunt comozi, nu le place să parcheze la distanţă. Decât să lase maşina pe malul Crişului sau în parcările supraetajate, preferă să meargă la mall şi să parcheze în faţa magazinului". La fel ca vecinii săi de pe Republicii, Papp nu se opune reabilitării pietonalei, dar se teme de efectele lucrărilor asupra afacerii. "Sper să ţină cât mai puţin, pentru că altfel multe firme nu vor rezista", zice el. 

Pentru agenţii economici, reabilitarea preconizată provoacă mai mult îngrijorare decât bucurie. Se ştie că mai binele este duşmanul binelui...


REABILITAT DE MÂNTUIALĂ
Au înjumătăţit piatra cubică!

Precedenta reabilitare a străzii Republicii a fost aprobată de Consiliul Local în 2005. Lucrările, atribuite firmelor Construcţii Bihor şi Trameco, au început în 2006, cu termen de execuţie de 6 luni şi o valoare de 4,6 milioane lei, dar s-au prelungit la aproape un an şi jumătate.


(Foto arhivă)

Mai mult, pentru a cumpăra doar jumătate din cantitatea de granit, fosta administraţie a tăiat pietrele cubice în două, lucru care a afectat decisiv calitatea lucrării. Fixat într-un pat de nisip, pavajul prea subţire a început să se disloce imediat după montare, lăsând porţiuni "ştirbe", pe care Primăria Oradea vrea să umple acum, cu materiale de calitate superioară.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!