Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Cezar Verlan, va susține marți, 11 aprilie, de la ora 19, la Oradea, spectacolul extraordinar „Săptămâna Patimilor”. Acesta va avea loc la Teatrul „Regina Maria” și îi are ca invitați pe tinerii actori Corneliu și Pavel Ulici, pianistul Abel Corban, precum și coruri de copii din cadrul Programului Național Cantus Mundi din județul Bihor și din regiune.
„Spectacolul Extraordinar «Săptămâna Patimilor» prezintă spectatorilor o retrospectivă a ultimei săptămâni din viața lui Isus. De la bucurie și viață, la agonie și apoi la extaz, de la lumină, la întuneric și iar la lumină, spectacolul introduce publicul într-o avalanșă de emoții”, a transmis Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și regizorul spectacolului.
Alături de Corul Madrigal, pe scena Teatrului „Regina Maria” vor urca următoarele coruri: „Axios”, Satu Mare, dirijor Florin Libotean; Corul Liceului „Ioan Budeanu”, Gurahonț, jud. Arad, dirijor Nicoleta Păiușan; Corul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, dirijor Nicoleta Emilia Țâmpu; Corul Liceului Teoretic „Lucian Blaga”, Oradea, dirijor Ioana Șandor; „Gaudium”, dirijor prof. Delia Vulpe; Corul Liceului „Don Orione”, dirijor Nicoleta Arendaș.
Spectacolul de la Oradea al celebrului ansamblu face parte din Turneul național de Paște, ce se desfășoară în perioada 29 martie – 13 aprilie în 8 orașe din România: Bacău, Iași, Târgu Mureș, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea și București.
Turneul de Paște se înscrie în programul aniversar „MADRIGAL 60”, care include o serie amplă de peste 30 de evenimente speciale, ce se vor desfășura pe tot parcursul anului 2023. Programul marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanței artistice naționale, dar și al relevanței culturale și de imagine a României în lume.
Biletele pentru spectacolul de la Oradea se pot cumpăra de aici.