20 de persoane au fost reținute luni și marți de procurorii DNA într-un dosar ce vizează fapte de corupție legate de activitatea economică din Portul Constanța. Printre acestea se numără și președintele organizației municipale a PSD Constanța, Ion Dumitrache, directori și funcționari din cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, oameni de afaceri, dar și un ofițer de poliție.

„În prezentul dosar, procurorii anticorupție desfășoară cercetări în vederea documentării unor infracțiuni de luare și dare de mită presupus a fi comise de către funcționari publici și oameni de afaceri în legătură cu activitatea economică desfășurată în Portul Constanța”, sintetizează un comunicat transmis marți de DNA.

Conform documentului, până acum, ancheta a scos la iveală faptul că, în perioada 2024 - 2025, mai mulți oameni de afaceri și reprezentanți ai unor firme ar fi oferit mită între 2.000 și 100.000 de euro funcționarilor publici, suma totală ajungând la aproximativ 350.000 de euro.

În schimb, aceștia ar fi primit susținere pentru contracte, concesionări de terenuri, licitații trucate și alte favoruri.

„Sumele de bani ce ar fi fost promise de către oamenii de afaceri, în contextul menționat anterior, sunt estimate la aproximativ 6.000.000 de euro, la acest moment al cercetărilor”, arată comunicatul DNA.

Președintele organizației municipale PSD Constanța, Ion Dumitrache a fost reținut pentru dare de mită și infracțiuni constând în „fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”. 

Pe lângă acesta, printre persoanele reținute pentru 24 de ore se mai numără: Chirilă Florin-Laurențiu, director Direcția Tehnică din cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța (pentru luare de mită), Vișan George-Gabriel, director comercial (luare de mită), Cristea Cătălin-Viorel, consilier al directorului general (acuzat de 4 infracțiuni de luare de mită și 3 de complicitate la dare de mită), Mocanu Luciana-Izabel, funcționar (luare de mită), și Voinescu Ionuț, ofițer de poliție în cadrul Gărzii de Coastă (pentru „dare de mită și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană”).

De asemenea, alte 12 persoane fizice, oameni de afaceri și reprezentanți ai unor societăți comerciale active în Portul Constanța, sunt acuzate de dare de mită sau complicitate la aceste fapte.

Cei 17 inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă, iar Ion Dumitrache va fi prezentat Curții de Apel București, într-o cauză disjunsă.

Totodată, procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a altor doi funcționari din cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime Constanța: Banias Emil-Sorin, director Sucursale, și Ifimov Otilia.

DNA a mai impus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile împotriva a șapte persoane, inclusiv a șefei Serviciu Licențe și Autorizări, Isarev Floarea, și a altor funcționari publici acuzați de luare de mită.

ProTV notează că la baza dosarului sunt sute de ore de interceptări în care procurorii DNA București spun că au văzut cum erau împărțite șpăgile.

„Ăla e un dosar pornit acum un an de zile, după părerea mea, cel mai de impact dosar pe care l-am avut la nivel de conținut. Avem zeci de persoane și cred că o dată, măcar pentru ultimii 20 de ani, am făcut curățenie în Portul Constanța. E o mare vulnerabilitate, pentru că, așa cum am perceput noi ca urmare a acestui dosar, e vorba de rețele care aparent nu se înțeleg, dar de fapt se înțeleg complet, și scopul e unul singur: să facă bani. Asta înseamnă că beneficiază și de paliere de protecție”, a declarat, conform ProTv, Marius Voineag, procuror-șef DNA.

Comunicatul vine după ce luni dimineață au avut loc 41 de percheziții DNA în Portul Constanța și alte locații (Eforie, București, Năvodari etc), ancheta vizând oameni de afaceri locali influenți, inclusiv foști vameși influenți în Port, conform G4Media.ro.

Mai multe detalii, în comunicatul DNA de mai jos!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!