Poliţiştii i-au întocmit dosar penal unei orădence care, pe 20 iunie, s-a întors în ţară dintr-o ţară europeană pentru care se impune măsura izolării la domiciliu, însă la punctul de frontieră Borş a minţit susţinând că vine din Ungaria, arată sursele BIHOREANULUI.

Dosarul a fost deschis ca urmare a unei sesizări din oficiu a poliţiştilor de la Poliţia municipiului Oradea şi e instrumentat sub supravegherea Parchetului Oradea. Întocmirea acestui dosar apare şi în comunicarea oficială transmisă luni de DSP Bihor şi Instituţia Prefectului Bihor.

În ceea ce priveşte evoluţia îmbolnăvirilor cu Covid-19, niciun bihorean nu a mai fost diagnosticat ca fiind infectat cu coronavirus în urma analizelor efectuate duminică în laboratoarele Spitalului Municipal şi Spitalului Judeţean din Oradea. Fiind, însă, o zi nelucrătoare, numărul testelor a fost mai mic. 

Potrivit surselor BIHOREANULUI, în cursul zilei precedente au fost făcute doar 78 teste PCR (38 la Municipal şi 40 la Judeţean), numărul total al celor efectuate până în prezent în Oradea ridicându-se la 19.885.

Pentru că nu a fost depistată nicio nouă îmbolnăvire, bilanţul cazurilor Covid a rămas în judeţ la 666 de la începutul pandemiei, iar în condiţiile în care duminică nu a fost declarat vindecat nici un pacient al Spitalului Municipal numărul total al acestora a rămas la 573.

Luni dimineaţă, la Municipal erau internate 86 persoane. În carantină sunt, în prezent, 8 persoane, cu una mai mult decât duminică, toate fiind cazate în centrul amenajat la Pădurea Neagră într-o tabără a DGASPC Bihor.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, în cursul zilei precedente, poliţiştii au verificat 935 persoane aflate în izolare la domiciliu, iar pentru nerespectarea acestei obligaţii au aplicat 13 amenzi în valoare totală de 14.400 lei.