Răspândirea comunitară a coronavirusului afectează tot mai multe medii. Decanul Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică (IMT), Alexandru Pele, a fost confirmat cu Covid-19, fiind primul membru al Consiliului de Administraţie al Universităţii din Oradea infectat.
„Mă simt bine, aşa cum te poţi simţi, în aceste circumstanţe”, a declarat Pele, luni, pentru BIHOREANUL. Acesta se află acasă, nu în spital, fiind încadrat ca un pacient cu simptome uşoare.
Decanul este convins că nu s-a infectat în Universitate, ci în alte medii. „Am avut doar cursuri online cu studenţii, iar la Universitate m-am dus doar când trebuia să semnez documente, pentru perioade scurte. O dovadă că nu m-am îmbolnăvit în facultate este că nimeni acolo nu mai este infectat”, a mai spus Pele.
La Facultatea de IMT, s-a făcut o dezinfecţie, dar nu s-au luat şi măsuri de carantinare. „Nu este necesară carantinarea cuiva, pentru că domnul decan nu s-a întâlnit cu studenţi, la facultate a fost pentru perioade scurte, măsurile de prevenire s-au respectat”, a declarat rectorul Constantin Bungău.
Facultatea rămâne în scenariul mixt, aşa cum a şi început anul universitar, adică o parte dintre activităţi se ţin online, altele cu prezenţa fizică a studenţilor, însă în grupe mici.
Pe de altă parte, Bungău a precizat că alte două facultăţi au decis să-şi mute activităţile exclusiv online, timp de două săptămâni, ca o măsură preventivă anti-Covid-19, fiind vorba de Facultatea de Drept şi de cea de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură. „La Drept, decizia s-a luat pentru că au sediul în aceeaşi clădire cu Facultatea de Protecţia Mediului, unde săptămâna trecută s-a confirmat un caz, iar la Construcţii fără un motiv concret decât cel de prevenire, pentru că nu au nici un caz confirmat”, a spus rectorul Universităţii.
Săptămâna trecută, şi Facultatea de Medicină din Oradea şi-a suspendat activităţile cu prezenţă fizică, timp de o lună, după ce două secretare ale facultăţii au fost confirmate cu Covid-19. Sursele BIHOREANULUI spun că, între timp, ar fi şi cadre didactice bolnave cu coronavirus. Cel puţin trei profesori, care sunt simultan şi medici, sunt bolnavi de Covid-19, potrivit acestor surse.