Încă 18 bihoreni cu Covid au încetat din viață în ultimele 24 de ore, potrivit unui comunicat dat publicității sâmbătă dimineață de Direcția de Sănătate Publică și Prefectura Bihor, care precizează că bilanțul deceselor a ajuns la 1.973, de la începutul pandemiei și până în prezent.
Nevaccinaţi
Potrivit surselor BIHOREANULUI, toți cei 18 pacienți decedați erau nevaccinați, având vârste între 54 și 91 de ani, iar 17 dintre ei aveau și afecțiuni cronice, de la obezitate și hipertensiune arterială la probleme renale, cardiologice și hepatice.
În ultima zi, când au fost făcute 1.926 teste, în Bihor au fost diagnosticate cu Covid încă 490 persoane, un număr în ușoară scădere comparativ cu media săptămânii, însă rata de pozitivare continuă să fie considerabilă - 25,44%. Din cele 490 persoane, 9 au mai fost infectate și anterior.
Odată cu noile cazuri, totalul îmbolnăvirilor SARS-CoV-2 înregistrate în județ de la începutul pandemiei a ajuns la 43.404, din care 35.111 s-au încheiat cu vindecări, 282 persoane fiind declarate vindecate în cursul zilei de vineri.
În Bihor, numărul cazurilor active continuă să crească, ajungând sâmbătă dimineață la 6.320. Dintre acestea, conform DSP și Prefecturii, 71 erau internate în secții de Terapie Intensivă, unde capacitatea totală este de 77 paturi.
Spitalele sunt pline
Gradul de ocupare a spitalelor din județ tinde către capacitatea maximă a acestora, mai ales în ce privește unitățile Covid din Oradea. Conform declarațiilor managerului Spitalului Municipal, Laurențiu Chiană, în această dimineață, la ora 8.00, aici mai erau doar 3 paturi neocupate fizic, iar în camera de primiri așteptau 14 pacienți noi aduși de ambulanțe. „Scriptic, se poate întâmpla să apară paturi libere pentru că pacienții vindecați sunt procesați ca externați, dar încă nu sunt procesați ca internați pacienții care vin”, spune Chiană, adăugând că gradul de ocupare a paturilor este în continuă dinamică.
La fel, deși în ce privește Spitalul Județean scriptic, sâmbătă dimineaţa, erau 4 paturi libere, în realitate la UPU așteptau 5 pacienți locuri la ATI, din care 3 erau cu Covid.
Pe de altă parte, potrivit șefului UPU-SMURD, dr. Hadrian Borcea, la Spitalul de Recuperare din Băile Felix, cu o capacitate de 150 de paturi, jumătate erau libere, însă pentru că nu există suficient personal pentru a fi ocupate toate. De asemenea, dr. Borcea precizează că în întregul județ numărul total al paturilor pentru bolnavii Covid este în prezent de 746.
Peste 3.000 de cazuri în Oradea
Incidența pe localități, adică proporția de locuitori infectați din totalul populației, continuă evoluția ascendentă, „fruntașe” la acest capitol fiind comunele Ceica (19,03 cazuri Covid la mia de locuitori), Sălard (17,04/1.000) și Brusturi (16,99).
În mediul urban, cea mai mare incidență se înregistrează, previzibil, în Oradea: 13,41 locuitori cu Covid din o mie (3.022 persoane infectate), Beiuș (13,24/1.000), Aleșd (9,8), Marghita (8,1) și Salonta (6,06).
În cursul zilei de vineri, în Bihor au fost vaccinate 3.050 persoane, totalul celor vaccinate cu schema completă ajungând la 164.156, din care 24.021 și cu doza booster.
Tabelul cu incidenţele înregistrate în fiecare UAT din Bihor: