Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică au informat marţi dimineaţă că în Bihor au mai fost confirmate încă 74 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Astfel, numărul total al cazurilor Covid înregistrate în judeţ de la debutul pandemiei a ajuns la 19.859.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, persoanele recent diagnosticate sunt din Oradea (31), Cherechiu (8), Salonta (5), Şinteu (2), Copăcel, Husasău de Tinca, Abrămuţ, Popeşti, Sânmartin, Cociuba Mare, Finiş, Bulz, Şoimi, Bratca, Câmpani, Drăgăneşti, Tileagd, Drăgeşti şi Biharia.

Bilanţul deceselor a urcat la 843, cu 2 mai multe decât în ziua precedentă, iar cel al vindecărilor la 18.142, cu 95 mai multe decât luni.

Marţi dimineaţă, în judeţ erau înregistrate 874 de cazuri Covid active, cu 24 mai puţine decât cu o zi înainte. În secţiile pentru tratarea bolnavilor erau internate 234 de persoane la ora 8.30. 

În cursul zilei precedente, în Bihor s-au făcut, potrivit comunicatului celor două instituţii, 1.038 vaccinări. Nu s-au înregistrat reacţii adverse şi nici nu au fost pierdute doze de vaccin.

În ce priveşte incidenţa cazurilor Covid-19 cumulate în ultimele 14 zile şi raportat la totalul populaţiei, cea mai mare – 20,18 la mia de locuitori - se înregistrează în comuna Şinteu, de unde au fost diagnosticaţi 22 de localnici în ultimele două săptămâni. Alte trei localităţi depăşesc pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, şi anume Câmpani (4,63), Vadu Crişului (4,24) şi Cherechiu (4,09).

În Oradea, cu un total de 394 de cazuri cumulate în ultimele două săptămâni, incidenţa a coborât la 1,74 cazuri la mia de locuitori.

Pe de altă parte, potrivit Prefecturii, în ultimele 24 de ore, echipe mixte de poliţişti şi jandarmi au verificat 1954 persoane carantinate şi 698 persoane izolate la domiciliu, 97 de societăţi comerciale şi 85 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor au fost aplicate 114 sancţiuni contravenţionale, dintre care 78 cu avertisment scris şi 36 cu amenzi în valoare de 11.750 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.