Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura Bihor au anunţat marți dimineaţă că în ultimele 24 de ore în judeţ au fost identificate 46 de noi cazuri de Covid-19, după efectuarea a 551 de teste PCR și antigen.

Numărul total al infectărilor confirmate în Bihor de la debutul pandemiei a ajuns, astfel, la 20.539.

Puțin peste 600 de cazuri Covid active

Potrivit surselor BIHOREANULUI, persoanele recent diagnosticate sunt din Oradea (24), Vadu Crișului (3), Biharia (3), Bulz (3), Marghita (2), Ștei (2), Lazuri de Beiuș (2), Beiuș (2), Sânmartin (2), Abram, Roșiori, Lugașu de Jos, Ineu, Aleșd și Girișu de Criș.

Bilanţul deceselor a urcat la 891, cu unul în plus față de ziua precedentă, iar cel al vindecărilor a ajuns la 19.031, cu 74 mai multe decât luni.

În judeţ sunt înregistrate 617 cazuri Covid active, cu 29 mai puține decât în ziua precedentă, iar în structurile ATI Covid se află 30 de pacienți.

În ultimele 24 de ore au fost vaccinate încă 1.150 persoane, după ce luni fuseseră administrate doar 316 doze. Până acum au făcut imunizarea completă 5.634 bihoreni, care au primit și doza de rapel. De la începutul campaniei de vaccinare, în cele 6 centre de vaccinare din județ au fost administrate 22.440 doze din totalul celor 26.920 primite, cu un total de 28 reacții adverse, înregistrându-se pierderea a doar 17 doze.

Doar două comune în scenariul roșu

Potrivit datelor privind incidenţa cumulată a cazurilor SARS-CoV-2 în localităţile din Bihor, numărul unităților administrativ-teritoriale care continuă să aibă o incidență de peste 3 cazuri la mia de locuitori cumulate în ultimele 14 zile s-a redus la doar două comune: Șinteu (9,23) și Câmpani (3,37).

În Oradea, cu un total de 320 cazuri cumulate în ultimele două săptămâni, incidenţa a coborât ușor la 1,42.

Pe de altă parte, potrivit Prefecturii, în ultimele 24 de ore, echipe mixte de poliţişti şi jandarmi au verificat 1.444 persoane carantinate şi 443 persoane izolate la domiciliu. De asemenea, a fost verificată respectarea măsurilor de protecţie individuală şi a prevederilor legale în 89 de societăţi comerciale şi 42 mijloace de transport în comun, fiind aplicate 162 sancţiuni contravenţionale, dintre care 89 cu avertismente scrise şi 73 cu amenzi în valoare totală de 34.500 lei.