Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, luni, diagnosticarea a încă 3.135 de cazuri de coronavirus, în ultimele 24 de ore, după prelucrarea a doar 9.550 de teste, fapt ce înseamnă o rată de pozitivare de 32,77%.

Cu alte cuvinte, unul din 3 români testaţi a fost pozitiv.

De precizat însă că numărul testărilor este unul mic comparativ cu lunile trecute. Pe 24 decembrie, de exemplu, au fost peste 32.000 de testări.

 

Pe de altă parte, luni, bilanţul morţilor a depăşit 16.000, ajungând la 16.057, după ce în ultima zi au mai fost consemnate încă 78 de decese (46 bărbaţi şi 32 femei).

"Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 29 decese la categoria de peste 80 de ani. 75 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent", arată GCS.

În unităţile Covid din ţară, sunt internate în total 9.148 persoane, dintre care 1.100 sunt în stare gravă, în secţii de Anestezie-Terapie Intensivă.

Potrivit GCS, numărul total al celor diagnosticaţi pe teritoriul României a ajuns la 643.559, dintre care 577.198 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În ce priveşte situaţia în judeţul Bihor, GCS notează 86 de cazuri noi şi un total de 17.912 de infecţii cu Covid-19, diferenţele dintre aceste cifre şi cele comunicate în cursul dimineţii de autorităţile locale provenind atât de la ora la care au fost trimise cifrele la Bucureşti, cât şi de ritmul de prelucrare a datelor în aplicaţiile de specialitate.

Raportat la ultimele 14 zile, în Bihor, rata infectărilor a ajuns la 1,7 cazuri Covid la mia de locuitori.

Vezi mai jos situaţia pe judeţe!