Dacă în seara de după alegerile locale din septembrie sediul PSD Bihor era pustiu şi orice şoaptă dezvolta ecou, în cea de după parlamentarele din 6 decembrie a fost din nou ca-n vremurile bune, cu lume multă şi optimism, de altfel îndreptăţit, de vreme ce partidul s-a clasat pe primul loc în plan naţional.

Între activiştii care au ţinut să se bucure laolaltă cu colegii s-a numărat şi Lilla Debelka, fost secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în guvernarea Dăncilă şi candidată pe poziţia a 8-a, fără şanse, la Camera Deputaţilor, dar aspirantă la o nouă funcţie într-un eventual guvern al PSD pe viitor.

Lilla şi-a făcut o apariţie de senzaţie, îmbrăcată ca de obicei ţipător şi scump, de data asta în roşu şi cu blăniţă, nu se ştie dacă din devotament pentru culoarea partidului sau de bucurie că urma să vină Moşu’, motiv pentru care a ales o ţinută de Crăciuniţă.

Cert e că doamna a intrat în sediu fără masca de protecţie şi şi-a dat seama că trebuie să şi-o pună doar după ce a remarcat prezenţa jurnaliştilor.