Scandalul iscat de doctorul Doru Crăiuţ, care susţine că un prunc a murit iar o mamă a fost mutilată din cauza managerului Maternităţii şi a primarului, se întoarce ca un bumerang împotriva sa.

După ce conducerea spitalului a dezvăluit că supărarea lui Crăiuţ se trage de la faptul că i-au fost descoperite grave abateri profesionale, s-a întâmplat un lucru rarisim: o instituţie a statului s-a autosesizat şi a declanşat o anchetă al cărei rezultat, deja consfinţit oficial, îl poate trimite direct în rândul şomerilor. Pentru că medicul s-a pus deasupra legii, făcând operaţii pentru care nu are pregătirea necesară.

Organigramă "ucigaşă"

Demis de la conducerea Maternităţii în 2002, după moartea a 22 de prunci, doctorul Doru Crăiuţ, în prezent şef al secţiei OB IV şi profesor la Facultatea de Medicină, reapărea în public acum două săptămâni, la sediul PSD Bihor, pentru a-i acuza de crimă pe managerul Gavril Grebenişan şi pe primarul Ilie Bolojan. Întrucât cei doi ar fi impus o organigramă ce scotea sala de naşteri de sub controlul fostei directoare Liana Antal, în spital s-a produs o tragedie, acuza Crăiuţ. Mai precis, în 28 februarie, o gravidă în travaliu "a fost neglijată", medicul care se ocupa de ea fiind depăşit de complexitatea cazului şi neavând cui să ceară sfaturi deoarece blocul de naşteri nu are şef. Urmarea? "Fătul s-a prins în maţele femeii", căreia a trebuit să-i fie extirpat uterul, iar copilul a murit a doua zi, povestea Crăiuţ.

Reacţia conducerii Maternităţii a urmat prompt. Traian Mureşan, care pe 28 februarie era director medical şi doctor de gardă, a demontat acuzele, arătând că gravida avusese numeroase naşteri, dar şi mai multe avorturi, motiv pentru care a suferit o ruptură de uter, dar a fost operată la timp şi salvată de la o moarte altminteri sigură. De asemenea, directorul economic Maria Silaghi şi cel medical, Petru Chitulea, au explicat că organigrama n-a influenţat cu nimic cazul prezentat de Crăiuţ, fiind aceeaşi din vremea când şefa Maternităţii era Antal, cu sala de naşteri în subordinea directorului medical. Mai mult, organigrama fusese dezbătută în Consiliul Medical, iar Crăiuţ şi Antal o semnaseră fără obiecţiuni.

Cine-i criminalul?

Mai important decât disputa dusă pe fondul opoziţiei pe care noua conducere a Maternităţii o întâmpină din partea vechii gărzi a "sorboneilor" (adică a medicilor cu titluri universitare, dar fără performanţe în meserie) este însă faptul că lui Crăiuţ i-au fost dezvăluite "bube" profesionale urâte: nu doar că e un medic submediocru, clasat al 21-lea din cei 30 ai Maternităţii, ci chiar un impostor sadea.

Conducerea spitalului a scos la iveală faptul că doctorul a "confiscat" pentru sine laparoscopul pus la dispoziţie de Universitate şi destinat operaţiilor minim invazive, utilizându-l deşi nu are calificarea necesară, certificată printr-un atestat de competenţe. "E ca şi cum cineva cu permis pentru scuter ar transporta mărfuri cu TIR-ul sau pasageri cu autocarul", spunea doctorul Chitulea.

Crăiuţ, pe nicăieri

Contactaţi de BIHOREANUL, Crăiuţ a refuzat orice discuţie pe această temă, iar rectorul Universităţii, Cornel Antal a încercat să-i ia apărarea, afirmând că, "din câte ştiu neoficial, domnul profesor a urmat un curs de laparoscopie în America". În plus, a adăugat Antal, instrumentul cumpărat pentru Maternitate cu circa 50.000 de euro i-a fost încredinţat lui Crăiuţ ca să facă operaţii demonstrative pentru studenţi şi medicii rezidenţi.

Întrucât acuza de impostură era de maximă gravitate, şeful Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Marius Pîrcioagă, a promis o anchetă în acest caz. Şi s-a ţinut de cuvânt. Marţea trecută, DSP a comunicat oficial BIHOREANULUI că investigaţia s-a încheiat cu concluzia că doar trei medici din Maternitate au dreptul de a face intervenţii laparoscopice, deoarece numai ei au atestate de competenţe: Petru Chitulea, Radu Rotaru şi Florin Szasz. Crăiuţ, pe nicăieri!

Directorul DSP a mai explicat că, potrivit Ordinului 418 din 2005 al ministrului Sănătăţii, atestatul nu poate fi obţinut oricum, ci doar dacă medicul a urmat un curs de cel puţin trei luni, aprobat de Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar, dacă a efectuat cel puţin 50 de operaţii cu laparoscopul sub supravegherea unui îndrumător şi, fireşte, dacă trece examenul final cu minim 7. Ceea ce nu e cazul lui Crăiuţ, care se laudă în schimb cu un titlu universitar şi cu un doctorat obţinut cu fostul decan Mircea Ifrim, după o lucrare despre... malformaţiile rinichilor. Fără nicio legătură cu ginecologia!

Măcelărie cu laparoscopie

În timp ce DSP confirma ilegalitatea lui Crăiuţ, BIHOREANUL a aflat noi detalii care îl incriminează şi mai mult pe "sorbonel", în pofida pledoariei făcute în favoarea lui de rector. Situaţia e, de fapt, mult mai gravă, căci Crăiuţ nu a avut intervenţii în scop didactic, pentru instruirea studenţilor şi a rezidenţilor, ci în echipă cu alţi colegi de facultate, care i-au fost "mâna a doua", între care Liana Antal, conferenţiar, şi Laczika Sidonia, asistent universitar. Iar modul de lucru a încălcat orice reguli!

Crăiuţ nu a completat Registrul Protocol Operator (unde trebuie trecute toate datele privind operaţiile) şi a omis ca post-operator să dispună obligatoriile examinări histopatologice, care au rolul de a confirma sau infirma suspiciunea, de pildă, a unor tumori. În 2008, după 13 operaţii conduse de Crăiuţ, au fost făcute doar 6 examinări histopatologice, la fel ca în 2009, după 11 operaţii. În 2010, a făcut 7 operaţii şi doar 4 examinări, iar anul acesta, după 8 operaţii, numai 2 examinări.

Şi mai şocant e că în unele intervenţii, rateurile au fost atât de mari încât pacientele au trebuit reoperate prin metoda clasică, a tăierii cu bisturiul. Urmarea? Au fost risipiţi din banii Maternităţii peste 50.000 de lei (în condiţiile în care CAS nu are voie să deconteze operaţii făcute de medici necalificaţi), iar pacientelor le-au fost provocate suferinţe inutile.

La mijloc

03-Gheorghe-Bumbu.jpgSolicitat să spună dacă nu cumva Crăiuţ a încălcat îndatoririle de medic şi de profesor, decanul Facultăţii de Medicină, Gheorghe Bumbu (foto), s-a arătat extrem de afectat, fără a promite însă că va lua măsuri concrete pentru elucidarea cazului şi sancţionarea vinovatului.

"Cred că ieşirea lui Crăiuţ a fost o chestie total nefericită şi o regret nespus. Niciodată n-am să apăr pe cineva care încalcă legea şi pe cineva care merită eticheta de "sorbonel", dar ce era mai grav: să nu fi făcut cele 30 de operaţii, sau că le-a făcut fără să aibă dreptul? Sigur, faptul că le-a făcut, poate unele cu succes, nu-l absolvă de vină, după cum este vinovat şi că a ţinut laparoscopul doar pentru sine. Noi trebuie să respectăm legile, iar asta nu e negociabil", a spus decanul, rezumându-se la o declaraţie de principii care, în opinia sa, va feri facultatea de scandal.

La judecată!

03-Gavrila-Grebenisan.jpgConducerea Maternităţii, în schimb, nu vrea să îngroape gunoiul sub preş. Managerul Gavril Grebenişan (foto) a sesizat deja Colegiul Medicilor, deoarece Crăiuţ a încălcat cel puţin trei prevederi din Codul Medicilor, astfel că riscă ridicarea, temporară ori definitivă, a dreptului de a profesa. Este vorba de articolele 22, 23 şi 29, conform cărora medicul "poate executa o activitate medicală doar dacă are pregătire şi practică suficientă pentru aceasta", "poate utiliza numai aparatură autorizată şi pentru mânuirea căreia are pregătire" şi, în fine, "dacă are activităţi în învăţământ, răspunde în respectarea prezentului Cod de cei pe care îi are în îndrumare".

Crăiuţ e pasibil însă şi de sancţiuni administrative, pentru încălcarea Regulamentului Maternităţii, căci "salariaţilor le este interzis să exprime aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea spitalului" şi îi obligă "să nu aducă atingere onoarei şi reputaţiei colegilor prin sesizări calomnioase". "Toate sunt abateri disciplinare şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă de la simplul avertisment până la desfacerea contractului de muncă", spune managerul.

Potrivit profesorului Dumitru Mohan, preşedintele Colegiului Medicilor Bihor, cazul Crăiuţ va fi analizat săptămâna aceasta dar, întrucât ginecologul face parte din Consiliul Judeţean al Colegiului, el va fi judecat de o comisie specială de la Bucureşti. Şi, pentru că acolo influenţa lui e mai mică decât în plan local, poate că legea va fi aplicată în spiritul şi litera ei...


STUDIOS PE VALUTĂ
Experimentator în ilegalitate

La fel de grav precum folosirea frauduloasă a laparoscopului este, în cazul Crăiuţ, şi efectuarea studiilor clinice, pentru testarea pe paciente a unor medicamente nelansate pe piaţă, fără nicio dovadă că, în prealabil, femeile şi-ar fi dat acordul să fie folosite pe post de cobai. Crăiuţ a desfăşurat asemenea experimente pentru companii precum Ono Pharmaceutical, iar când conducerea spitalului i-a cerut să prezinte acte care să ateste legalitatea studiilor, n-a putut furniza nici unul. Managerul Gavril Grebenişan a cerut Colegiului Medicilor să investigheze şi acest aspect, subliniind că doctorul n-a putut dovedi nici consimţământul pacientelor şi nici faptul că testele ar fi fost supravegheate, conform legii, de o comisie de etică formată din persoane independente.