O echipă de poliţişti şi criminalişti, coordonată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a început verificările în cazul unui omor comis vineri, la prânz, în localitatea Criştioru de Jos.

Potrivit primelor cercetări, victima, Constantin Iancu, 55 ani, din satul Sârbeşti, comuna Lunca, a fost omorât în bătaie într-o locuinţă din comuna Criştioru de Jos, autorul fiind chiar proprietarul casei, Andrei Haneş, 49 ani, iar mobilul crimei, gelozia.

Surse judiciare au declarat BIHOREANULUI că Haneş bănuia de câteva săptămâni că victima are o relaţie cu soţia sa iar vineri i-a pândit pe cei doi din şura casei.

"Bărbatul îşi bănuia soţia de infidelitate, iar vineri, când femeia a plecat de acasă, s-a ascuns în podul casei şi a pândit-o. Când a văzut că femeia se întoarce însoţită de un bărbat, a coborât şi l-a lovit pe acesta cu o rangă în cap. În urma loviturii, victima a decedat", a explicat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile Popa.

Autorul crimei, Andrei Haneş, a fost reţinut de poliţiştii Secţiei Rurale Beiuş şi este audiat în prezent de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, urmând să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.