O crimă oribilă a fost descoperită, miercuri, în localitatea bihoreană Băiţa, după ce un bărbat a fost dat dispărut. Principalul suspect este chiar amicul său, care l-ar fi tăiat în două, după care a stat cu cadavrul în casă câteva săptămâni!

Informaţia a fost sesizată BIHOREANULUI de localnici din zonă şi confirmată de surse din anchetă.

"Din câte mi-a spus domnul comandant, ar fi într-adevăr un eveniment, dar nu am detalii", a precizat, contactat de ziar, şi primarul Mircea Tuduce.

Din câte se pare, criminalul şi victima sa erau prieteni şi locuiau în aceeaşi casă amărâtă (foto), în satul Băiţa, în apropiere de biserică.

Mai multe echipaje de poliţişti criminalişti au descins la faţa locului, coordonaţi de un procuror, pentru a determina cauzele şi împrejurările decesului.

"În cursul după-amiezii vom avea mai multe date", a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău.