Tânărul bihorean de 24 ani din localitatea Parhida care şi-a ucis concubina luna trecută, tăindu-i gâtul, şi apoi a vrut să se sinucidă, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, vineri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru omor.

Marius Viorel Horvath (foto) este acuzat că, în seara zilei de 19 ianuarie, şi-a ucis iubita, o tânără de 23 de ani, împreună cu care avea doi copii minori.

Crima nu s-a desfășurat în fața copiilor. Tânăra îl părăsise, luând și unul dintre micuți cu ea, un băiețel de 4 ani, şi s-a întors în casa în care locuia Horvath doar pentru a-şi lua și fetița în vârstă de 8 ani. Copila era în vecini, împreună cu sora femeii, când părinții ei au început să se certe. La un moment dat, bărbatul i-a tăiat gâtul iubitei sale, iar apoi a încercat să se sinucidă, rănindu-se de asemenea la gât. Sora femeii a descoperit ce se întâmplase, după ce a auzit strigătele celor doi și a fugit să vadă ce s-a întâmplat.

"Este vorba despre un conflict între doi concubini. În cadrul conflictului, extrem de violent, el i-a tăiat gâtul, după care a încercat să se sinucidă, fiind internat în spital, în stare stabilă", a declarat la vremea respectivă prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău.

Inițial, agresorul a fost internat, sub pază, la Spitalul Judeţean din Oradea, "în stare stabilă".

Câteva zile mai târziu, pe 23 ianuarie, Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă a criminalului pentru 30 de zile, măsură care a fost pusă în vigoare, însă, abia după ce individul a fost externat din spital.

Procesul lui Marius Viorel Horvath se va judeca la Tribunalul Bihor. El este acuzat de omor comis asupra unui membru de familie, situaţie în care maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.