Criminalul în cazul cazul orădencei ucise în propriul apartament în seara de 3 decembrie a fost prins la Sibiu. Florin Mircea Lomotă este acuzat că, înainte de a fugi, i-a smuls victimei sale inelele, brăţara şi lănţişorul de aur de la gât, i-a luat telefonul şi un laptop.  

Potrivit referatului de arestare cu care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au solicitat vinerea trecută arestarea bărbatului, moartea orădencei a fost violentă, bărbatul lovind-o „repetat, cu un corp contondent dur la nivelul capului”.

Loviturile, spun procurorii, i-au fracturat victimei craniul şi „împreună cu fracturile de la nivelul creierului şi învelişurilor, produse prin căderea victimei, au dus la decesul acesteia”.  

După moartea femeii, criminalul a tâlhărit-o, smulgându-i inelele de pe deget, o brăţară de la mână, lanţul de aur de la gât, iar înainte de a pleca a luat din apartament un telefon mobil şi un laptop. 

Dat în urmărire naţională pentru omor şi tâlhărie, Florin Mircea Lomotă a fost găsit de poliţiştii sibieni, fiind reţinut la solicitarea ofiţerilor Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor, cu sprijinul Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale. 

Vineri, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor, procurorii solicitând să fie arestat preventiv. 

„Din analiza probelor administrate în cauză rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, dat fiind faptul că inculpatul a comis fapte de violenţă gravă contra vieţii şi patrimoniului”, au scris anchetatorii în referatul de arestare. Acesta a fost însuşit de instanţa de judecată, care a dispus ca Lomotă să fie trimis în spatele gratiilor pentru o periodă de 30 de zile. 

Bărbatul era deja urmărit general şi pentru furturi comise în judeţul Arad.