Criminalul orădeanului găsit de familie cu gâtul tăiat, la mijlocul lunii septembrie, a fost prins în Spania. Este vorba despre cazul unui bărbat de 60 ani găsit mort în apartament în dimineaţa zilei de 14 septembrie,într-o baltă de sânge, descoperirea macabră fiind făcută chiar de copiii săi, proaspăt întorşi din Ungaria.

Bărbatul fusese ucis cu multiple înţepături de cuţit, însă procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care începuseră cercetările în caz, au refuzat să facă atunci alte declaraţii.

Vineri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău, a anunţat că, în urma investigaţiilor, procurorii au reuşit să-l identifice pe principalul suspect al crimei, Antonio Cristian Rostaş, un bihorean care a şi fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile în Spania şi urmează să fie predat autorităţilor române.

Potrivit lui Cotrău, din cercetări a reieşit că Roştaş a comis crima în perioada 30 august – 2 septembrie, ucigându-şi victima cu mai multe lovituri aplicate "cu un obiect înţepător/tăietor" în zona gâtului şi a pieptului, după care, încercând să ascundă urmele, "a provocat două focare de incendiu în locuinţa victimei, existând posibilitatea extinderii incendiului şi punerii în pericol a apartamentele învecinate".

Inculpat pentru omor şi distrugere, bărbatul a fost deja audiat în Spania pe marginea acuzaţiilor care i se aduc în România şi urmează să fie adus în ţară. Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor a şi emis pe numele lui un mandat de arestare pentru 30 de zile.

"Judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că probele administrate până la acest moment în cauză determină presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit cele două fapte reţinute în sarcina sa şi, pe baza evaluării gravitaţii faptelor, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acestora, a anturajului şi a mediului din care inculpatul provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, s-a constatat că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică", a mai arătat purtătorul de cuvânt al Parchetului.