Specialiştii Comisiei de expertiză psihiatrică au transmis rezultatele preliminare în cazul criminalului Sorin Rogia, acuzat că şi-a ucis cu violenţă rară cel mai bun prieten, pe Radu Bogdan.
Rogia a fost dus spre expertizare miercuri dimineaţă, la Spitalul de Neuropsihiatrie din Oradea, etapa fiind una obligatorie în cursul urmăririi penale, dat fiind că individul este acuzat de omor.
Timp de câteva ore, Rogia a fost audiat de psihologi şi medici psihiatri, pentru a stabili dacă a avut discernământ la comiterea oribilei crime, iar ulterior a fost depus din nou în Arestul Poliţiei Bihor.
În urma analizelor, spun sursele BIHOREANULUI, medicii au stabilit că Rogia are o tulburare de personalitate cu elemente schizoide şi prezintă discernământ, dar diminuat. Totodată, specialiştii au recomandat ca tânărul să beneficieze de tratament, care însă, spun ei, poate fi aplicat şi în Penitenciar.
De precizat că Rogia a mai fost audiat de comisia de expertiză psihiatrică, anul trecut, după ce a fost prins că a vandalizat mai multe containere de gunoaie, ba chiar şi corpuri de clădire şi garaje, cauzând un prejudiciu total de 50.000 de euro. Și atunci comisia a stabilit că tânărul are discernământul diminuat.
Potrivit legii, dacă suspectul este găsit cu discernământul diminuat sau mult diminuat, acesta răspunde penal. "În astfel de cazuri, dosarul îşi urmează cursul firesc, se face o anchetă penală, iar cauza este trimisă în faţa instanţei", a explicat BIHOREANULUI prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gheorghe Vidican. În cazul unei condamnări, însă, lipsa parţială a discernământului ar putea fi considerată circumstanţă atenuantă de către judecători.