Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au început pregătirile pentru noul sezon, cu gândul la noi performanţe. Ei vor să facă o figură frumoasă, atât în cupele europene, cât şi în campionatul intern.
Noua ediţie a Ligii Naţionale va fi diferită, însă, pentru că în sezonul regulat va fi lipsită de campioana ultimilor ani, U-BT Cluj, echipă care a decis să se înscrie în Liga ABA, o competiţie regională care reuneşte formaţii din ţările ex-iugoslave şi care, mai nou, şi-a deschis porţile şi pentru echipe din alte zone.
Totuşi, clujenii nu vor renunţa la campionatul intern, ei urmând să participe în Liga Naţională din faza play-offului.
Decizia nu a fost anunţată încă oficial, dar, conform unui acord existent între Federaţia Română de Baschet şi cluburile participante, U-BT ar urma să intre în play-off de pe locul 1, dar nu va beneficia de avantajul terenului propriu în nicio fază a play-offului.
Avantajul acestei situaţii este că echipele care vor încheia sezonul regulat pe locurile 1-2 (adică vor intra în play-off de pe locurile 2 şi 3) vor evita Clujul până în finală.
La reunirea echipei orădene, antrenorul Cristian Achim a comentat această situaţie. „Practic, este un campionat inedit total, iar absenţa Clujului în campionatul României nu e benefică pentru noi, nu pentru noi ca Oradea, ci pentru noi ca baschet românesc. Aş fi preferat să găsească o soluţie să joace toate meciurile din România, dar asta este, dacă asta s-a decis. E un mare minus nu numai pentru noi, ci pentru toate echipele, pentru că nu vom întâlni Clujul decât în play-off, pentru că nu poţi să ai niciun fel de feedback, nu înţelegi nimic. De asemenea, vrei să-ţi încerci puterile cu cei mai buni adversari şi este logic să fie aşa”, a spus Achim, la primul antrenament din noul an al orădenilor.
Tehnicianul CSM CSU-ului a vorbit şi despre lotul de jucători pe care îl are la dispoziţie în noul sezon, dar s-a ferit să fie clar când a fost întrebat de obiectiv:
„Având în vedere că sunt aleşi de noi, am o părere deosebit de bună (n.r. – despre jucători). Chiar cred că vom face o treabă foarte bună împreună. Sunt jucători de valoare şi avem speranţe mari. Mai avem de adus un jucător străin. Obiectivele sunt aceleaşi ca în fiecare sezon. Să încercăm să câştigăm fiecare meci", a conchis tehnicianul vicecampioanei.