Declaraţia şefului PSD Bihor, Ioan Mang, cum că e gata să primească în organizaţia pe care o conduce orice liberal nemulţumit de PNL, este taxată în cei mai duri termeni de senatorul liberal Cristian Bodea.

Tânărul parlamentar liberal afirmă, într-un comunicat dat publicităţii vineri, că Mang nu înţelege că un liberal autentic nu poate să se metamorfozeze în socialist şi că cineva poate migra din PNL în PSD numai dacă vrea să participe la hoţii alături de pesedişti.

"Cineva poate să treacă de la PNL la PSD doar dacă este un oportunist flămând şi un mincinos fără ruşine. Cineva poate să treacă de la PNL la PSD doar dacă este tentat de "avantajele" care i se promit acolo. Aşadar, dacă un pretins liberal se va transfera la PSD, o va face doar pentru că vrea să meargă la furat de bani publici, alături de socialişti", spune Cristian Bodea.

Senatorul îi aminteşte lui Mang că "nu este în poziţia de a face oferte otrăvite" deoarece, ca partener al unei coaliţii din care fac parte liberalii, atât la judeţ, cât şi la Oradea, ceea ce face el este o "mârşăvie ordinară".

"Mă întreb cum se poate pupa (n.r - Ioan Mang) cu Cornel Popa şi Ilie Bolojan dimineaţa, pentru ca la amiază să încerce să se prostitueze cu primarii liberali din judeţ. Oare, când se uită seara în oglindă nu i se face greaţă?", se întreabă retoric Bodea, acuzând duplicitatea şefului PSD Bihor.

"Ca urmare, aştept demisia domnului Ioan Mang din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor. De urgenţă!", şi-a încheiat senatorul liberal comunicatul, făcând astfel aluzie la faptul că Mang a fost ales în funcţia de conducere de la CJ numai pentru că l-au susţinut prin vot consilierii judeţeni ai PNL.