La Spitalul Municipal din Oradea au fost înregistraţi în ultimele 24 de ore 9 pacienţi Covid vindecaţi şi care au putut fi externaţi, bilanţul vindecărilor urcând astfel, spectaculos, de la 36 la 45, ceea ce înseamnă un procentaj de aproape 25% într-o singură zi, au informat marţi dimineaţă sursele BIHOREANULUI, confirmate ulterior oficial de către Direcţia de Sănătate Publică Bihor.

După testele efectuate în cursul zilei de luni, au fost depistate încă 12 persoane cu coronavirus, inclusiv o asistentă ATI de la Spitalul Judeţean, despre care sursele medico-sanitare precizează că nu se prezentase la serviciu în ultimele şase zile, ea fiind internată acum la Spitalul Municipal.

Numărul cadrelor medico-sanitare din Bihor infectate urcă, astfel, la un total de trei de la începutul crizei, primele două cazuri fiind tot ale unor asistente, de la secţia de Boli Infecţioase a Municipalului.

"Luni a fost testat şi întregul personal al secţiei ATI de la Spitalul Judeţean, iar cu excepţia asistentei respective niciun alt cadru medico-sanitar nu a fost detectat cu coronavirus", au precizat sursele BIHOREANULUI.

Pe de altă parte, numărul bolnavilor internaţi marţi dimineaţă în Spitalul Municipal a crescut în ultimele 24 de ore cu încă 33 de persoane, cele mai multe provenind din centrul în care sunt îngrijiţi "stranierii" puşi în carantină şi depistaţi anterior cu Covid, dar care fie erau asimptomatici, fie aveau semne minore de manifestare a infectării.

Tot de luni până marţi dimineaţă, în cazul a 117 persoane aflate în carantină rezultatele testării au ieşit negative, astfel că au fost lăsate să plece acasă. În prezent, numărul locatarilor centrelor de carantină din hotelurile aflate în vecinătatea Oradiei a scăzut la 825 de la 942, câţi erau în ziua precedentă.

În ultimele 24 de ore, în Spitalul Municipal nu s-a mai înregistrat niciun deces asociat Covid, astfel că bilanţul cumulat de la izbucnirea crizei a rămas de opt cazuri (din care unul a fost, de fapt, raportat eronat, fiind al unei sătmărence care nu a fost internată la Oradea).

UPDATE, ora 13.

Grupul de comunicare strategică format la nivelul Guvernului a transmis, marţi, la ora 13, că în judeţul Bihor au fost confirmate în total 438 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. În total, la nivel naţional se înregistrau 11.616 cazuri. Din totalul celor infectaţi, 3.404 s-au vindecat, iar 650 de persoane au decedat.