În ultimele 24 de ore, numărul persoanelor infectate cu Covid-19 a crescut cu încă 177 de persoane, iar Oradea a trecut pragul scenariului roşu, fiind înregistrată o incidenţă de 3,15 de cazuri la mia de locuitori. Dacă trendul se menţine în acest fel, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ar putea decide intrarea municipiului în scenariul roşu, fapt ce ar atrage după sine mai multe restricții în domeniul HoReCa, dar și în cadrul instituțiilor de cultură și divertisment.
Conform unui comunicat transmis de Direcţia de Sănătate Publică și Prefectura Bihor, miercuri, în județ incidenţa a crescut la 2,13, iar faţă de ziua precedentă, pe lângă Oradea, încă o localitate a trecut pragul scenariului roşu.
În orașul de pe Criș se înregistrează, în total, 709 cazuri active, incidenţa fiind de 3,15, iar în comuna Copăcel incidenţa a ajuns la 3,14.
177 de noi infectări în Bihor
În ceea ce priveşte noile cazuri de Covid, în Bihor, în ultimele 24 de ore, numărul a ajuns la 177 de cazuri, creșterea fiind alarmantă. În județ, miercuri dimineață erau 1.387 cazuri active, iar numărul total de la începutul pandemiei a ajuns la 23.166.
Noii diagnosticaţi provin din Oradea, Aleşd, Paleu, Beiuş, Nojorid, Sântandrei, Oşorhei, Copăcel, Auşeu, Săcuieni, Ţeţchea, Şoimi, Sânmartin, Ceica, Valea lui Mihai, Lugaşu de Jos, Ciumeghiu, Batăr, Salonta, Aştileu, Tărcaia, Avram Iancu, Biharia, Vârciorog, Cetariu, Sălard, Bratca, Tileagd, Marghita, Buduslău, Suplacu de Barcău, Curtuişeni, Diosig, Pomezeu și Vadu Crişului.
Şi bilanţul deceselor pacienţilor infectaţi cu coronavirus a crescut la 991, ceea ce înseamnă că încă trei bihoreni și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore.
Numărul bihorenilor internaţi în stare gravă la secţiile de Terapie Intensivă din cele trei spitale din Oradea (Municipal, Judeţean şi Pelican) se menţine unul ridicat, miercuri fiind 52 de pacienţi.
În ce priveşte campania de vaccinare, încă 2.005 bihoreni au primit vaccinul anti-Covid, iar în total numărul persoanelor care au primit ambele doze de vaccin a ajuns la 22.134 de persoane.
Vezi situația incidenței în toate UAT-urile din Bihor: