Încă 15 bihoreni au fost diagnosticaţi cu coronavirus în ultimele 24 de ore, după mai puţin de 500 teste procesate în laboratoarele Spitalului Municipal (201 analize) şi Spitalului Judeţean (276 analize), ceea ce majorează totalul îmbolnăvirilor înregistrate în Bihor la 780, de la începutul pandemiei.
De notat că sâmbătă la amiază, Grupul de Comunicare Strategică a raportat oficial doar 14 cazuri noi şi un total de 779 de la începutul crizei sanitare, diferenţa explicându-se, cel mai probabil, la fel ca în alte dăţi, prin orele la care se fac raportările şi centralizarea datelor din judeţe.
Din tot judeţul
În ce priveşte provenienţa geografică a cazurilor noi, sursele BIHOREANULUI arată că este vorba despre persoane din mai multe zone ale judeţului - Auşeu, Ineu, Beiuş, Uileacu de Beiuş, Drăgăneşti, Răbăgani, Pocola, Oradea, Cociuba Mare şi Avram Iancu.
O parte dintre cele 15 persoane au fost depistate în urma testării la internarea în Spitalul Municipal din Oradea, una pentru că s-a testat la cerere, contracost, iar altele fiindcă au fost în contact cu persoane confirmate anterior cu Covid.
Pe de altă parte, Prefectura Bihor a informat sâmbătă dimineaţa că dintre persoanele diagnosticate de la debutul pandemiei s-au vindecat 656.
Aglomeraţie la Infecţioase
Pentru că în cursul acestei săptămâni numărul persoanelor infectate a crescut, la fel şi ponderea celor care acceptă ori care au nevoie efectivă de spitalizare, gradul de ocupare al secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal a crescut şi el până la 75% din capacitatea totală de 80 paturi.
Conform surselor medicale, sâmbătă dimineaţă erau internaţi 59 pacienţi confirmaţi cu Covid la secţia BI I (unde până la mijlocul săptămânii erau îngrijiţi doar suspecţii) şi la BI II. Din cei 59 pacienţi, 17 au forme severe ale bolii, informează sursele medicale.
Pacienţi din Cluj la ATI
Nici în secţia ATI de la etajul III al clădirii din strada Corneliu Coposu a Spitalului Municipal, rezervată exclusiv pacienţilor Covid în stare severă, gradul de ocupare a paturilor nu este mic. Din cele 10 paturi ale acestei secţii, spun medicii, sunt ocupate 5.
Alte 3 paturi ATI Covid urmează să fie ocupate în cursul zilei de sâmbătă, autorităţile sanitare şi administrative bihorene fiind informate că din Cluj, unde capacitatea Terapiei Intensive a ajuns la o încărcare de 100%, un elicopter al SMURD va aduce trei bolnavi cu coronavirus în stare gravă, întubaţi. Prin urmare, în secţia ATI Covid din Municipalul orădean mai rămân libere doar 2 paturi.
La cealaltă secţie ATI, aflată la etajul IV al clădirii din strada Coposu, destinată pacienţilor non-Covid, gradul de ocupare este tot mare: din 15 paturi sunt deja ocupate 12.
Şedinţă de analiză
Potrivit surselor BIHOREANULUI, conducerea Spitalului Municipal, a secţiilor ATI şi Infecţioase, precum şi epidemiologii unităţii, au avut sâmbătă dimineaţă o reuniune de urgenţă, pentru a analiza diferite scenarii de urmat în ipoteza, veridică, a înmulţirii cazurilor Covid.
"Nimeni nu doreşte ca Spitalul Municipal să fie din nou unutate exclusiv anti-Covid, adică să mutăm din nou Infecţioasele de pe strada Republicii în Rogerius şi să închidem spitalul pentru bolnavii cronici. Am ajuns la concluzia că vom muta o parte din Infecţioase din centru pe strada Izvorului, în locul secţiilor de Pneumologie-TBC. Concret, bolnavii cu forme uşoare Covid vor fi trataţi în continuare la Staţionarul II de pe Republicii, pe 80 paturi, iar cei cu forme grave pe Izvorului, unde avem 120 paturi, dar nu toate saloanele au grupuri sanitare proprii. O parte din pacienţii de pe Izvorului vor fi externaţi, alţii mutaţi pe Coposu", au explicat surse medicale la finalul reuniunii.
Şedinţa de analiză de la Spitalul Municipal a durat mai mult de două ore, iar deciziile adoptate urmează să fie aprobate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi de Direcţia de Sănătate Publică Bihor.