N-am mai văzut alegeri în care amestecul unor preoţi ortodocşi să fie atât de scandalos ca acum. Dacă ar fi fost vorba doar de un amărât de preot de ţară căruia primarul îi promite bani ca să mai ridice un etaj la casa parohială, mai treacă-meargă. Dar de data asta înalte feţe bisericeşi s-au întovărăşit pe faţă cu politicienii, în speranţa unor avantaje cât se poate de materiale.
Nu-i vorbă, obiceiul târârii bisericii în politică e sport naţional şi nu l-au descoperit pesediştii. Politicieni liberali, pedelişti, ba chiar şi udemerişti, cu toţii se bagă în seamă la marile sărbători religioase deşi, la câte păcate au, ar trebui să pupe mâna gardienilor, nu a preoţilor.
Compatrioţii care încă trăiesc ca-n Evul Mediu cred, în naivitatea lor, că salvarea neamului vine de la popi. Se înşală. Acum 25 de ani salvarea a venit de la tinerii care au murit pe treptele Catedralei Mitropolitane din Timişoara pentru că preoţii le închiseseră uşile în nas, să nu-l supere pe Ceauşescu.
În acest context, decizia Curţii Constituţionale de a mai tăia din trufia preoţilor, permiţând dreptul de existenţă şi celor "vinovaţi" de ateism, este de salutat. La modul în care degenerează lucrurile riscăm ca, dintr-un stat laic modern, să devenim unul fundamentalist şi încremenit în trecut.
Partea tristă este că, în ciuda sloganurilor electorale ce îndeamnă la unire, suntem mai dezbinaţi ca oricând. Comuniştii sunt contra capitaliştilor, Ardealul se bate cap în cap cu celelalte provincii, românii verzi nu suportă "bozgorii" şi "naziştii". Alegerile ne-au arătat că, mai nou, se cască o nouă falie: între cei care pupă camioane de moaşte şi cei care consideră acest gest neigienic.