Fotbaliştii de la CS Bihorul Beiuş au reuşit promovarea în Liga a III-a, acolo unde revin după 13 ani.
Duminică, în meciul retur al barajului cu Sticla Arieşul Turda, disputat pe terenul echipei adverse, CS Bihorul s-a impus cu 1-0, printr-un gol marcat în repriza secundă de căpitanul Vlad Degău.
Cum în urmă cu o săptămână, la Beiuş, bihorenii câştigaseră cu 3-0, scorul general a devenit 4-0, astfel că ei şi-au adjudecat barajul şi au obţinut promovarea.
Vlad Degău, unic marcator
Disputat în prezenţa a aproximativ 1.000 de spectatori, jocul de duminică, de pe stadionul Municipal din Turda, a început mai bine pentru oaspeţi, cei de la Bihorul Beiuş având o bună ocazie prin Marius Balogh, în minutul 9. De asemenea, bihorenii au mai fost periculoşi o dată în careul advers, în timp ce turdenii au avut o șansă importantă în finalul primei reprize, prin Denis Iepure, care a trimis însă pe lângă poartă.
Şi în partea a doua, CS Bihorul Beiuş a început mai bine, Laviniu Dărăban reluând pe lângă poartă o minge venită din corner. Însă, în minutul 56, Vlad Degău a avut o acţiune individuală excelentă, finalizată cu un şut plasat în colţul lung al porţii gazdelor, deschizând scorul: 0-1.
Chiar şi la acest scor, Bihorul Beiuş a rămas echipa mai periculoasă, ratând o nouă ocazie importantă prin Bartha.
Până la final nu s-a mai înscris, iar scorul a rămas 0-1, rezultat care a declanşat bucuria în tabăra beiuşenilor. Aceştia au sărbătorit calificarea împreună cu suporterii proprii, veniţi în număr de peste o sută la acest joc, care i-au susţinut pe tot parcursul meciului.
„Cum v-am spus şi înainte de meci, am venit să câştigăm, noi nu ştim juca decât la victorie. Am fost echipa mai bună, gazdele nu au avut nici măcar o şansă de a marca în această partidă. Am controlat meciul atât tactic, cât şi la capitolul posesie. Am meritat promovarea, pentru că în ambele meciuri am fost peste ei la toate capitolele. Îi felicit pe băieţi, pe staff, pe absolut toată lumea care a făcut parte din acest grup minunat”, a declarat, la finalul partidei, pentru BIHOREANUL, Silviu Odobasianu, preşedintele clubului Bihorul Beiuş.
Conducătorul clubului bihorean a ţinut să-i evidenţieze în mod special şi pe suporterii beiuşeni ajunşi la acest meci de la Turda. „Pe lângă echipă, aş remarca la acest meci şi publicul, pentru că suporterii noştri au venit de la Beiuş în număr foarte mare şi au susţinut echipa din primul până în ultimul minut. Au fost extraordinari, au dominat clar fondul sonor!”, a precizat Odobasianu.
Acesta revine cu Bihorul Beiuş în Liga a III-a după o pauză de 13 ani, de această dată în calitate de conducător, după ce, la precedentul sezon în Liga a III-a, evolua ca jucător.
Înapoi în Liga III
În meciul de duminică, de la Turda, antrenorul Vlad Silaghi a trimis în teren pentru Bihorul Beiuş echipa: Bodea – Jurcuț, Dărăban, Bactăr, Țîrla – Cr. Copil (min. 80 Ușvat), Habakuk, Ember (min. 80 Chiș-Toie), Degău (min. 69 Micaș) – Balogh și Bartha.
Pentru fotbaliştii beiuşeni urmează acum o binemeritată vacanţă, urmând ca, la jumătatea lunii iulie, să se reunească pentru a pregăti noul sezon, care va fi mult mai dificil, cel din Liga a III-a.
Conform preşedintelui clubului, echipa beiuşeană se bazează pe un proiect serios, iar chiar dacă în primul an obiectivul va fi menţinerea în eşalonul în care a promovat, treptat, ţintele vor creşte. De asemenea, se speră ca până la debutul următorului sezon să fie construită şi tribuna a doua de la stadion.