Deşi iniţial şi-a propus să întâlnească echipa Olimpia Satu Mare, formaţia bihoreană de fotbal din Liga a III-a, CS Oşorhei s-a duelat până la urmă sâmbătă, la Marghita, cu echipa locală, Viitorul, în antepenultimul joc amical al pregătirilor din această iarnă.

Meciul s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1, după ce la pauză CS Oşorhei conducea totuşi cu 1-0. Pentru formaţia de ligă a III-a a marcat Selegean în minutul 14, însă în repriza a doua gazdele au reuşit să restabilească egalitatea.

Antrenorul Călin Cheregi a trimis de la început în teren pentru CS Oşorhei pe următorii: Hava – Borşa, Pintea, Remeş, Cornea – Husu, Cuc, Selegean – Costea, Todea şi Ov. Popa. Pe parcurs au mai intrat: Hyged – David Florentin, Terebenţ, Coriolan Chiş, Balog, Boka, Sergiu Ban şi Sorin Pop.

"Am făcut cele mai bune 60 de minute din meciurile de verificare de până acum, în condiţiile în care terenurile nu tocmai practicabile îngreunează exprimarea jucătorilor. A fost un meci bun, cu multe ocazii, însă nu m-a interesat prea mult rezultatul", a declarat antrenorul echipei CS Oşorhei, Călin Cheregi, după partidă.

Următorul joc amical pentru CS Oşorhei va avea loc miercuri, tot la Marghita, cu aceeaşi echipă, însă antrenorul Călin Cheregi va trimite în teren de această dată jucători mai puţin folosiţi până acum. Apoi, ultima partidă de verificare pentru echipa din Oşorhei va avea loc va avea loc vineri, 26 februarie, pe teren propriu, cu echipa din Mădăras.