Echipa bihoreană de fotbal CS Oşorhei şi-a încheiat sâmbătă cantonamentul din Băile Felix şi a susţinut primul meci de verificare din această perioadă de pregătire. Adversara echipei din Liga a III-a a fost CS Diosig, una dintre fruntaşele Ligii a IV-a. Partida, disputată pe terenul sintetic de la Baza Tineretului, s-a încheiat cu scorul de 0-3. Echipa din Diosig a marcat cele trei goluri în ultimele 20 de minute de joc.

Cele două echipe au arătat bine la primul joc din acest an. CS Oşorhei a ratat marile ocazii prin Gergely, Şumălan şi Bercea, toţi trei cu câte două mari ocazii. De partea cealaltă portarul Gheţe şi-a demonstrat încă o dată clasa, Ember şi Sfârlea au măcinat la mijloc, iar Zadori şi Popa au fost şicanat apărarea adversă.

O notă aparte pentru noul jucător al celor de la CS Oşorhei, Gergely, o veritabilă "aripă" dreaptă, cu viteză specifică şi îndemânare bună.

Golurile au venit în ultimele 20 de minute, din zece în zece minute. Mai întâi, în minutul 70, Cr. Jurcă a şutat de la marginea careului, pe scurt, iar Kiraly, mascat, a fost învins. Apoi, în minutul 80, după o degajare nefericită a Oşorheiului, mingea a ajuns la Zadori care, din opt metri lateral dreapta, a şutat sec, din vole, iar în minutul 90 Leo Jurcă a pătruns central şi a marcat pe lângă portarul advers la ultima fază a meciului.

"Sunt mulţumit de pregătirea băieţilor. Venim după perioada de acumulare, atunci când oboseala se vede. A fost un joc bun. Puteam fi mai atenţi la finalizare", a declarat, după joc, antrenorul echipei din Oşorhei, Gheorghe Silaghi

"Un joc între două echipe bune, preocupate de fotbal. O verificare reuşită", a fost şi reacţia tehnicianului celor de la C Diosig, Zoltan Vig.


CS Oşorhei – CS Diosig 0-3 (0-0)

Au marcat: Cr. Jurcă 70, Zadori 80, Leo Jurcă 90

CS Oşorhei: Hava – R. Pop, Gal, Mintaş, Cornea – Ferik, Haş, Petricău, Sg. Ban – Gergely, Şumălan. Antrenor: Gheorghe Silaghi. Au mai jucat: Kiraly – Buz, Tenche, Chişvasi, Bercea. Nu au evoluat: Mocskola, Lorincz.

CS Diosig: Gheţe – Costea, Marc, Karacsony, Arsene – Sereş, Sfârlea, Ember, Cr. Jurcă – E. Popa, Zadori. Antrenor: Zoli Vig. Au mai jucat: Sabău – Szucs, L. Jurcă, Ştiube, Balogh, Lolo. Nu a evoluat: Fl. Lazăr.

Pe de altă parte, o altă echipă din Oşorhei, dar din Liga a V-a, Unirea Oşorhei s-a reunit joi seara la Baza Tineretului din Oradea. Gruparea de Oşorhei a susţinut prima şedinţă de pregătire sub comanda antrenorului italian Luca Di Vietro.

Lotul de jucători este format din: Claudiu Ghite, Ciprian Negruţ – portari; Claudiu Dumea, Ionuţ Mara, Marius Cora, Andrei Tripon, Alin Puşa, Daniel Georza, Răzvan Matei, Nicolae Puşcaş, Doru Mihiş, Gabriel Trofin, Cristian Bot, Sebastian Sabău, Paul Lerenţiu, Radu Mihalca (venit de la CS Oşorhei II) şi Răzvan Nemeş (Sănătatea Cluj).