După ce în runda anterioară au avut liber, fotbaliştii echipei bihorene CS Oşorhei revin în competiţie şi vineri vor disputa jocul din cadrul etapei a VII-a a campionatului Ligii a III-a, de la ora 15.

În Seria a V-a, elevii antrenorului Gheorghe Silaghi vor evolua de această dată pe teren propriu, urmând să primească replica formaţiei clujene Unirea Jucu.

Se anunţă un meci dificil pentru tânăra echipă bihoreană, care după şase etape are un singur punct şi ocupă poziţia a XIV-a, penultima a clasamentului.

De partea cealaltă, Unirea Jucu, formaţie care anul trecut s-a luptat la promovare, a acumulat până acum 9 puncte şi se situează pe poziţia a VIII-a.

Dacă bihorenii nu au nicio victorie până acum, având la activ doar un egal, cei de la Jucu vin la Alparea după 3 victorii şi 3 înfrângeri.

Pentru a încerca să părăsească zona "minată" a clasamentului, CS Oşorhei trebuie să obţină un rezultat pozitiv în compania clujenilor, însă meciul se anunţă deschis oricărui rezultat, cu un plus totuşi pentru oaspeţi, care pornesc cu prima şansă.

Etapa a VII-a din Liga a III-a mai programează vineri două partide, la Cugir şi Bistriţa, în timp ce restul vor avea loc sâmbătă, de la aceeaşi oră, 15.


Programul etapei a VII-a din Seria a V-a a Ligii a III-a la fotbal:

Vineri, ora 15:

CS Oşorhei - Unirea Jucu

Metalurgistul Cugir - ACS Comuna Recea

FC Bistriţa - Recolta Dorolţ

Sâmbătă, ora 15:

CS Iernut - Sănătatea Cluj

Avântul Reghin - FC Zalău

Viitorul Ulmeni - AFC Hermannstadt

Unirea Dej - Gaz Metan Mediaş II


Clasament:

1

Sănătatea Cluj

6

5

1

0

14-2

16

7

2

AFC Hermannstadt

6

5

1

0

14-7

16

7

3

Gaz Metan Mediaş II

6

3

2

1

13-7

11

2

4

ACS Comuna Recea

6

3

1

2

10-6

10

1

5

FC Zalău

6

3

1

2

6-5

10

1

6

ASA Târgu Mureş II

6

3

1

2

12-15

10

1

7

Metalurgistul Cugir

5

3

0

2

10-3

9

3

8

Unirea Jucu

6

3

0

3

9-10

9

0

9

Avântul Reghin

5

3

0

2

5-6

9

3

10

Viitorul Ulmeni

5

2

1

2

9-7

7

-2

11

Unirea Dej

5

1

2

2

3-7

5

-1

12

FC Bistriţa

6

1

1

4

6-10

4

-5

13

CS Iernut

5

1

0

4

6-12

3

-6

14

CS Oşorhei

5

0

1

4

3-10

1

-8

15

Recolta Dorolţ

6

0

0

6

4-17

0

-9