Dacă în prima rundă echipele bihorene de fotbal din Liga a III-a au cucerit două puncte, de această dată, în etapa a doua din Seria a 10-a, cele trei reprezentante ale judeţului Bihor şi-au adjudecat trei puncte. Performera se numeşte CSC Sânmartin, care s-a impus cu scorul de 2-1, în primul derby al judeţului, cu Luceafărul Oradea. Din păcate, CAO 1910 Oradea a pierdut, cu 1-4, jocul pe care l-a disputat în deplasare, la Baia Mare, cu Minaur.

Derby adevărat

La Sânmartin, pe noua bază sportivă, construită de primăria comunei, chiar în imediata vecinătate a stadionului Luceafărul, formaţia CSC Sânmartin a primit replica echipei Luceafărul Oradea. A rezultat un joc frumos, o „încleştare” demnă de un derby bihorean. Primii care au marcat au fost cei de la Luceafărul, prin Marius Balogh, în minutul 11, cu un şut frumos de la 20 de metri. În minutul 25 însă oaspeţii au greşit, după ce un fundaş a trimis o pasă la portar. Atacantul gazdelor, Sergiu Pop a interceptat şi a înscris din interiorul careului, restabilind egalitatea.

În repriza a doua, jocul bun a continuat. Luceafărul a rămas în inferioritate numerică, după ce Laza a primit al doilea cartonaş galben. Când partida se îndrepta spre un rezultat de egalitate, în minutul 90 arbitrul a acordat penalty pentru gazde, după un presupus fault în careu al lui Oros asupra lui Sergiu Pop.

Cei de la Luceafărul, care au cerut henţ la atacantul gazdelor, nicidecum penalty pentru CSC, au protestat vehement vreo trei minute, dar „cavalerul fluierului” nu s-a lăsat înduplecat şi a arătat punctul cu var de la 11 metri. A executat acelaşi Sg. Pop, care a înscris şi a adus victoria gazdelor, scor final 2-1.

„Este un rezultat just. Echipa a jucat bine, sunt mulţumit. Băieţii au controlat jocul, nu s-au precipitat. Mă mulţumeşte ceea ce am văzut şi felicit echipa învingătoare, dar şi pe cea învinsă, care a avut o prestaţie bună, onorând acest derby”, a declarat, la finalul partidei, pentru BIHOREANUL, preşedintele clubului CSC Sânmartin, Alexa Krenek.

La rândul său, antrenorul formaţiei Luceafărul, Ciprian Dianu, nu şi-a ascuns dezamăgirea pentru rezultat, în pofida faptului că formaţia sa a evoluat bine, dar a pierdut, cum s-a întâmplat şi-n prima rundă.

„Nu pot să pun acest rezultat decât pe seama unei erori de arbitraj. În minutul 90 arbitrul a dictat penalty pentru ei, după ce atacantul lor a jucat mingea cu mâna, iar apoi fundaşul nostru, Oros a lovit mai întâi mingea, şi apoi l-a atins şi pe jucătorul lor. Deci, nicidecum nu trebuia acordat penalty, ci lovitură liberă pentru noi, după henţul lor”, a declarat BIHOREANULUI Ciprian Dianu, care a ţinut să precizeze şi faptul că a început partida cu cinci juniori şi a încheiat-o cu şapte. De asemenea, Dianu a apreciat evoluţia elevilor săi, care timp de 60 de minute au „jucat foarte bine”.

Cei de la Luceafărul rămân, astfel, cu dezamăgirea şi frustrarea faptului că au evoluat bine atât în prima rundă cât şi în cea de-a doua, dar au pierdut de fiecare dată, fiind pe ultimul loc după două runde.

Bază nouă, spectatori la garduri

Cu ocazia acestui joc a fost inaugurată noua bază sportivă de la Sânmartin, iar spectatorii, deşi nu au avut voie în tribună, din cauza pandemiei, s-au adunat în jurul terenului şi au urmărit de la gard partida. Numărul lor a fost impresionant pentru gazde, preşedintele Alexa Krenek aproximând 500 de oameni prezenţi în preajma stadionului.

De la CSC Sânmartin au lipsit la acest derby trei jucători, dintre care doi de bază, Fl Pop şi I. Cuc, iar celălalt este S. Brata. De asemenea, de la Luceafărul s-a accidentat, din păcate, în minutul 25 experimentatul jucător Novak, cel care este şi antrenor secund, şi care a fost nevoit să părăsească terenul destul de prematur.


CSC Sânmartin – Luceafărul Oradea 2-1 (1-1)

Au marcat: Sergiu Pop (min. 25 şi 90+1 – penalty) / Marius Balogh (min. 11)

CSC Sânmartin: Barabaş – Kovari, Nogo, Pintea, Arsene – Habakuk, Sorian – Sfârlea (R. Pop), Baciu (Dardai), I. Ban – Sg. Pop. Antrenor: Cosmin Bodea.

Luceafărul: Mergheş – Gunie, Oros, Laza, Drăgan – Toderici (min. 75 Jurcuţ), Novak (min. 25 Covaciu), Higyed (min. 60 Gheban), Balogh – Marina (min. 60 Tămaş) – Sg. Ban (min. 75 Farcaş). Antrenor: Ciprian Dianu.


CAO, învinsă la trei goluri

Cea de-a treia echipă bihoreană din competiţie, CAO 1910 Oradea a evoluat sâmbătă la Baia Mare, pe terenul celor de la Minaur, unde a trebuit să se recunoască învinsă la o diferenţă de trei goluri, scor 1-4.

Din păcate, orădenii au început ezitant partida, cu o reţinere şi o anumită frică, fapt care le-a permis gazdelor să înscrie destul de repede, în minutele 6 şi 12. La 0-2, elevii antrenorului Florin Fărcaş au avut replică, şi-au creat trei situaţii bune, iar până la pauză au reuşit să înscrie, prin Marius Hosu.

În repriza a doua, la 6 minute de la reluare, gazdele au marcat din nou, prin Serediuc, dar bihorenii au văzut ofsaid clar, „de doi metri”, după cum a declarat BIHOREANULUI antrenorul Florin Fărcaş. „A fost o minge trimisă peste apărătorii noşti, jucătorul lor se afla doi metri în spatele lor, şi el a crezut că se dă ofsaid şi a dat cu călcâiul spre poartă, mingea a intrat în poartă, iar arbitrul, surpinzător, a arătat centrul terenului, validând golul”, a precizat tehnicianul bihorean.

Conduşi cu două goluri, orădenii au ieşit la atac, dar până la final au mai fost suprinşi pe contraatac, iar Vasile Pop, fostul jucător al celor de la Luceafărul, a înscris pentru 4-1.

„Clar, rezultatul mă nemulţumeşte, dar am întâlnit o echipă cu jucători experimentaţi, în timp ce la noi lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul. Acum trebuie să ne adunăm, să fim mai atenţi şi să adunăm puncte, pentru că este foarte important acest lucru, Mai cu seammă că sunt puţine etape”, a mai adăugat Florin Fărcaş.


Minaur Baia Mare – CAO 1910 Oradea 4-1 (2-1)

Au marcat: Bogdan Minteuan (min. 6), Paul Nistor (min. 16), Sebastian Serediuc (min. 51), Vasile Pop (min. 60) / Marius Hosu (min. 40)

CAO 1910 Oradea: Verdeş – Copil, Mintaş (Iacob), Stan, Ioviţă – Letan, Ardelean (Costea) – C. Roşu, Blăgea (Dobrescu), Lezeu (Gherman) – Hosu. Antrenor: Florin Fărcaş


Rezultatele şi marcatorii etapei a II-a din Seria 10 a Ligii a III-a la fotbal (sâmbătă):

CSC Sânmartin – Luceafărul Oradea 2-1
Sergiu Pop (25, 90+1 – penalty) / Marius Balogh (11)

SCM Zalău – Someşul Dej 1-0
Raul Stanciu (51 – penalty)

Minaur Baia Mare – CA Oradea 4-1
Bogdan Minteuan (6), Paul Nistor (16), Sebastian Serediuc (51), Vasile Pop (60) / Marius Hosu (40)

Unu Fotbal Club Gloria – Progresul Şomcuta Mare 0-0

Sportul Şimleu Silvaniei – CSM Satu Mare 2-1
Ismael Guiti (45), Răzvan Pop (84) / Ervin Zsiga (38)

În clasament, lider după două etape este Minaur Baia Mare, cu 6 puncte, în timp ce CSC Sânmartin are 4 puncte şi se situează pe locul II, iar CAO 1910 Oradea, cu 1 punct, ocupă poziţia a 9-a, penultima, pentru ca Luceafărul Oradea, fără niciun punct, se situează pe locul 10, ultimul.

Până la următoarea etapă, care va avea loc vineri, 25 septembrie, CSC Sânmartin şi Luceafărul Oradea se vor mai întâlni o dată, tot pe terenul echipei CSC, în turul II al Cupei României. Acea partidă este programată marţi, de la ora 16:30.