Fotbaliştii de la CSC Sânmartin şi-au luat, sâmbătă, revanşa în faţa celor de la Luceafărul Oradea, după ce în prima etapă a actualei ediţii din Liga a III-a au pierdut pe teren propriu cu 3-6, pe 23 august.

De această dată, în prima rundă a returului din Seria a V-a a celui de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării, la stadionul Luceafărul Felix, CSC Sânmartin s-a impus cu scorul de 2-1, în derby-ul fotbalistic al judeţului Bihor.

Şi la pauză CSC Sânmartin se afla în avantaj pe tabela de marcaj, cu 1-0, printr-un gol marcat de Florin Pop, în minutul 14. În repriza secundă, luceferii au egalat, în minutul 51, printr-un gol înscris de Mihai Maxin. Golul victoriei oaspeţilor a venit însă în minutul 62, când a marcat Marian Arsene, care a adus astfel toate cele trei puncte echipei din Sânmartin, care, prin acest rezultat s-a apropiat la un singur punct în clasament de Luceafărul şi a urcat pe locul al VI-lea. În schimb, cu un lot întinerit, luceferii pierd teren şi au ajuns acum pe poziţia a V-a.

Echipele din Maramureş s-au desprins în fruntea clasamentului seriei şi se aunţă principalele candidate la promovare. Sâmbătă,  Minaur Baia Mare a realizat chiar scorul etapei, cu Sticla Arieşul Turda, 6-0. Liderul, Comuna Recea, a remizat, în schimb la Cugir.


Iată rezultatele şi marcatorii primei etape din returul Ligii a III-a, Seria a 5-a:

Vineri

Unirea Dej - SCM Zalău     3-1
Andrei Pop (40 - penalty, 53, 59) / Răzvan Dulap (90+3)
Sănătatea Cluj - Unu Fotbal Club Gloria     2-2
Dan Matei (55), Alexandru Gaşpar (82) / Marius Curtuiuş (34), Claudiu Meşter (44)
AFC Odorheiu Secuiesc - Avântul Reghin     0-3
Chirilă (66), Adrian Murar (77 - penalty, 84)

Sâmbătă

Unirea 1924 - Viitorul Şelimbăr     0-3
Meciul nu s-a disputat. Echipa din Alba Iulia a anunţat FRF că nu poate organiza jocul din cauza problemelor financiare.
Luceafărul Oradea - CSC Sânmartin     1-2
Mihai Maxin (51) / Florin Pop (14), Marian Arsene (62)
Industria Galda - CFR Cluj II     3-0
Flaviu Baghiu (7), Teodor Coman (9), Daniel Lupşan (71)
Minaur Baia Mare - Sticla Arieşul Turda     6-0
Cristian Bud (12, 42, 70, 79), Paul Batin (26 - penalty, 78)
Metalurgistul Cugir - Fotbal Comuna Recea    1-1
Marius Lupu (3) / Norbert Janos (61)


Clasament:

1

Comuna Recea

16

10

5

1

40

17

23

35

2

Minaur Baia Mare

16

10

3

3

25

8

17

33

3

Viitorul Şelimbăr

16

7

7

2

26

19

7

28

4

Metalurgistul Cugir

16

7

6

3

22

17

5

27

5

Luceafărul Oradea

16

8

2

6

37

29

8

26

6

CSC Sânmartin

16

8

1

7

31

30

1

25

7

Unu FC Gloria B-ţa

16

7

4

5

17

19

-2

25

8

Avântul Reghin

16

5

7

4

26

19

7

22

9

Sticla Arieşul Turda

16

5

7

4

19

22

-3

22

10

Unirea Dej

16

6

3

7

19

24

-5

21

11

Sănătatea Cluj

16

5

5

6

22

21

1

20

12

Unirea Alaba Iulia

16

4

4

8

21

22

-1

16

13

CFR Cluj II

16

4

3

9

21

35

-14

15

14

Industria Galda

16

3

2

11

19

35

-16

11

15

ACS Odorheiu Secuiesc

16

2

4

10

11

28

-17

10

16

SCM Zalău

16

4

3

9

20

31

-11

9

În etapa viitoare, la finele săptămânii viitoare, CSC Sânmartin va evolua pe teren propriu, în compania celor de la ACS Odorheiu Secuiesc, în timp ce Luceafărul se va deplasa la Cluj, pentru duelul cu CFR II.