Preşedintele UDMR Bihor şi candidatul formaţiunii la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Cseke Attila a votat duminică dimineaţă la ora 9, la secţia de votare 42 din cartierul Podgoria, unde a venit împreună cu soţia şi cei doi băieţi.

Fostul ministru al Dezvoltării a evitat să dea pronosticuri legate de rezultate, însă i-a îndemnat pe bihoreni să iasă cât mai mulţi la vot.

„E important ca toţi maghiarii să uzeze de dreptul la vot care vorbeşte despre următorii 10-11 ani, nu doar despre următorii 4. Vor fi schimbări atât în România cât şi în Parlamentul Uniunii Europene, se vor lua decizii importante, iar comunitatea maghiară trebuie să fie unită pentru a fi reprezentată”, a spus Cseke, precizând că a votat pentru „partidul care a făcut creşe, a reabilitat spitale, şcoli, a modernizat şi realizat şosele”.

„Am votat pentru un echilibru în dezvoltarea judeţului, deoarece va veni o perioadă importantă pentru comunităţile locale. Am votat pentru acea organizaţie care poate apăra maghiarii din Ardeal, pentru organizaţia care poate apăra maghiarii atunci când alţii ne cer să plecăm de aici, din ţara natală”, a mai explicat politicianul.

Preşedintele UDMR Bihor a avut un mesaj şi pentru români: „Să iasă la vot. Este un exerciţiu democratic şi e singurul în care cetăţeanul este cel care decide. Îndemn alegătorii să voteze responsabil, după cunoştinţele şi datele de care dispun, urmând ca în perioada următoare, cei care sunt aleşi să arate că au meritat votul cetăţenilor”, a declarat Cseke.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!