Senatorul UDMR Bihor Cseke Attila este nemulţumit de modul în care statul român se sabotează singur în încercarea de a-şi dezvolta infrastructura, înfiinţând situri naturale protejate pe traseul autostrăzii. Cea mai recentă „victimă” este Autostrada Transilvania chiar pe teritoriul judeţului Bihor, pe raza localităţii Fegernic.

„Noi (n.r – UDMR) susţinem necesitatea protejării mediului, cu atât mai mult cu cât România nu şi-a onorat angajamentele luate în privinţa numărului şi suprafeţelor ariilor naturale protejate, dar avem o situaţie ciudată, în sensul că asemenea zone s-au înfiinţat pe traseul unor lucrări de infrastructură şi nu există o corelare între înfiinţarea siturilor pe de o parte şi dezvoltarea infrastructurii pe de altă parte”, a spus senatorul într-o conferinţă de presă susţinută joi.

„Din 2004 (n.r. – anul începerii lucrărilor la Autostrada Transilvania) am avut un traseu clar trasat, s-au făcut exproprieri de terenuri, a exista un acord de mediu pentru tot traseul pe patru judeţe (n.r. – Bihor, Sălaj, Cluj şi Mureş), iar în Bihor ne trezim acum, după 13 ani, că vine o instituţie care desemnează o zonă naturală protejată, la Fegernic, unde s-au găsit specii de plante care trebuie protejate”, a adăugat Cseke, afirmând că acesta este rezultatul necorelării între instituţii precum Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Ministerul Transporturilor, CNADNR.

Consecinţa? Nu doar că proiectul va fi amânat din nou, ci va trebui şi modificat, cel mai probabil pentru a include construirea unui pod care să ducă şoseaua peste zona în care cresc plantele protejate.

În ce priveşte lucrările la tronsonul bihorean al autostrăzii, Cseke a primit recent răspunsuri la întrebările adresate în februarie ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, conform căruia deşi firmele spaniole Corsan – Corvian, angajate să finalizeze lucrările în 2013, au fost notificate anul trecut în noiembrie asupra rezilierii contractului, acestea nu au predat nici în prezent către CNADNR documentele tehnice ale proiectului, aşa încât Compania de Drumuri să le poată folosi pentru re-licitarea construcţiei.

De asemenea, ministrul Transporturilor l-a informat pe senatorul bihorean că reluarea licitaţiei pentru desemnarea unui nou constructor ar urma să aibă loc „în trimestrul al doilea al acestui an”, adică în perioada aprilie – iunie.