Deşi îşi doreanu foarte mult să "spargă gheaţa" şi să cucerească pentru prima dată trofeul Cupei României la baschet, jucătorii formaţiei CSM CSU Oradea nu au reuşit nici de această dată, pierzând luni seara cea de-a cincea finală.

Aflată pe val, formaţia U BT Cluj nu a dat nicio şansă trupei bihorene în confruntarea din ultimul act al Cupei României, desfăşurată în Sala Horia Demian din oraşul de pe Someş. Meciul s-a încheiat cu victoria clujenilor cu scorul de 68-61, după ce aceştia au condus în permanenţă pe tabela de marcaj, cel mai mult apropiindu-se CSM-ul la două puncte, scor 26-24, în sfertul al doilea.

Antrenorul Cristian Achim a început jocul cu Watson, Richard, Fometescu, Markovic şi Zekovic. Debutul a fost însă dezastruos pentru "roş-albaştri", care au fost conduşi clar în sfertul I, adjudecat de "alb-negri", cu 23-12.

În secvenţa secundă s-a consemnat un anumit reviriment în jocul campioanei, CSM-ul apropiindu-se la două puncte, dar apoi gazdele s-au desprins din nou, intrând în avantaj cu cinci puncte în pauza mare, scor 34-29.

Sfertul al treilea a fost, din nou, slab pentru trupa bihoreană, care a fost lipsită de inspiraţie. Pe acest fond, U BT s-a desprins, iar în ultima pauză clujenii conduceau cu 18 puncte, scor 59-41.

Debutul ultimei secvenţe a adus două reuşite de trei puncte pentru orădeni. Aceştia s-au apropiat apoi la zece puncte, dar elevii antrenorului Mihai Silvăşan au controlat finalul. Totuşi, în ultimul minut, CSM-ul a mai redus din deficit, partida încheindu-se cu victoria celor de la U BT, cu scorul de 68-61.

"Felicitări echipei din Cluj! Au jucat foarte bine astăzi, au fost purtaţi de val. Noi mergem înainte. Meciul a fost unul de foarte mare luptă", s-a rezumat la a spune doar, la finalul jocului, antrenorul echipei bihorene, Cristian Achim, vizibil afectat de modul cum a pierdut echipa sa.

Cel mai bun marcator pentru CSM CSU a fost Kris Richard, cu 16 puncte. L-a urmat Nikola Markovic, cu 12 puncte, şi Dragan Zekovic, care a înscris 12 puncte. De la U BT Cluj, Darko Planinic a fost cel mai eficace, cu 17 puncte înscrise. L-a secondat Patrick Richard, cu 16 puncte.